Peste 500 de cetăţeni din Năvodari s-au întâlnit, sâmbătă seara, cu membri din conducerea Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir şi Puiu Haşotti, care l-au invitat la această întâlnire şi pe actorul Mircea Diaconu, la rândul său membru PNL. Cu această ocazie, preşedintele Organizaţiei judeţene a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, a declarat că, pentru turul doi al alegerilor, prevede un duel între actualul preşedinte şi Crin Antonescu. „Tot respectul pentru Mircea Geoană, cred că social democratul nu are puterea să-l învingă pe şeful manevrelor, Traian Băsescu”, a spus Dragomir. La rândul său, senatorul Puiu Haşotti a spus că diferenţa dintre Traian Băsescu şi Crin Antonescu este că primul a fost un securist, iar cel de-al doilea, un simplu profesor în Tulcea. Haşotti a mai adăugat că România are şansa de a scăpa de catastrofa numită Băsescu. De asemenea, senatorul de Constanţa al PNL a mai spus că Traian Băsescu a fost un dezastru şi pe plan extern, compromiţând toate relaţiile cu ţările din est printr-o declaraţie „imbecilă”: „Marea Neagră este lac rusesc”. Invitatul special al întâlnirii de sâmbătă seara, Mircea Diaconu, a spus că este mândru că este reprezentat în cursa electorală de Crin Antonescu, care este „o altă categorie de politician faţă de Traian Băsescu, care nu este decât un om disperat”.