Senatorul Mihu, la sfat cu liderii sindicali

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Senatorul Mihu, la sfat cu liderii sindicali

Politică 18 Ianuarie 2019 / 17:00 723 accesări

Pentru o cât mai bună reprezentare a cetățenilor din județul Constanța, senatorul social-democrat Ștefan Mihu organizează audiențe la cabinetul său parlamentar din Constanța.Prin aceste întâlniri cetățenii sunt invitați ca prin dialog să găsească soluții și inițiative pentru rezolvarea unor probleme ale comunității. O astfel de întâlnire a avut loc vineri, 18.01.a.c când președintele filialei constănțene a Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” a discutat cu senatorul Mihu pe marginea normelor de aplicare a OUG 114/2018, în special noile modificări ale salariului minim în construcții. Și liderul de sindicat de la „Oil Terminal”, Nicu Androne a venit cu propuneri și amendamente la legislația în vigoare.Acesta i-a semnalat senatorului constănțean decizia 145/ 2018 emisă de Direcția Generală a Vămilor privind garanțiile pentru mărfurile tranzitate. Aspectele semnalate urmează să fie prezentate in forul legislativ.



12