Senatorul Moga, “primar” pentru o săptămână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Senatorul Moga, “primar” pentru o săptămână

Administrație 28 Septembrie 2010 / 00:00 798 accesări

EXPERIENŢĂ. Puţini sunt parlamentarii care, odată aleşi, îşi întorc faţa către cei care le-au dat votul. Printre cei care încearcă să stea cât mai aproape de cetăţeni se numără şi senatorul social democrat de Constanţa Nicolae Moga, care, fără exagerare, a parcurs mii de kilometri prin judeţ cu MogaMobilul, pentru a sta de vorbă cu alegătorii din Colegiul său. Şi, pentru că a considerat că acest lucru nu este de ajuns, Moga încearcă în aceste zile o nouă „experienţă” ca ales. Într-o acţiune fără precedent pentru un parlamentar din România, senatorul Moga s-a hotărât să fie, pentru o săptămână, primar... în comuna Ion Corvin. Profitând de lipsa actualului primar, Dumitru Nedea, care a plecat la un curs în ţară, Nicolae Moga s-a instalat, pentru câteva zile, în scaunul de primar al comunei. Ce-i drept, senatorul nu va deţine această funcţie în mod oficial, dar va încerca să întocmească o listă de proiecte prioritare, dorind să rezolve cât mai multe dintre ele. „M-am mutat cu tot cu biroul meu senatorial în localitate şi sunt hotărât să-mi fac cât mai bine treaba. Voi lua lucrurile în serios şi nu voi ezita să mă implic în rezolvarea problemelor comunităţii”, a spus Moga. Ieri, spre exemplu, a fost prima zi de lucru ca „primar” la Ion Corvin.

PROBLEME MULTE, BANI PUŢINI. Prima vizită a făcut-o în satul Viile, unde mai multe loturi de teren nu pot fi folosite din cauza faptului că terenurile au fost inundate în urma ploilor, formându-se astfel o baltă. Pentru a evacua apa de pe pământul oamenilor, senatorul Nicolae Moga a vorbit cu reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral despre această situaţie, care au promis că vor trimite o echipă în teren să vadă care este problema. Alte probleme întâlnite au fost în satele Rariştea, Crângu şi Brebeni. În aceste localităţi s-au forat puţuri de apă, dar este nevoie de pompe şi racorduri la energia electrică pentru a alimenta gospodăriile. Senatorul a stat de vorbă cu oamenii şi despre această problemă şi le-a promis că va discuta cu reprezentanţii RAJA SA despre posibilitatea ca societatea să preia instalaţiile. Senatorul Nicolae Moga le-a mai spus oamenilor din satul Rariştea că biserica din localitate va fi complet refăcută, pentru că a reuşit să facă un amendament prin care lăcaşul de cult va primi de la stat 100.000 de lei. La finele zilei de ieri, senatorul Moga a tras concluziile primei zile ca primar: „Este greu să ocupi această funcţie. Sunt foarte multe probleme a căror rezolvare este aşteptată de oameni. Ion Corvin este o comună săracă, care are un buget de doar 1,4 milioane de lei. Din aceşti bani trebuie să achiţi salarii şi facturi. De aceea voi încerca să rezolv cât mai multe dintre probleme, pentru că eu le-am cerut votul şi îmi pasă”, a mai afirmat Moga.

Taguri articol


12