Senatorul social democrat Sorin Lazăr este urmărit penal pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că, în perioada în care a fost primar al comunei ieşene Strunga, a avizat plăţi nelegale pentru mai multe persoane. Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2008 - 2009, Sorin Lazăr, în calitate de primar şi ordonator principal de credite, a dispus, deşi nu avea un angajament legal, aprobarea sumei de 10.160 de lei, cu titlul de „onorariu participare la licitaţie”, către trei persoane, precum şi a sumei de 16.550 de lei către alte trei persoane, reprezentând „plată lunară zilieri” (12 rate). „De asemenea, în aceeaşi perioadă a mai aprobat, tot nelegal, premii anuale în cuantum de 2.638 de lei pentru sine şi 2.291 lei pentru viceprimarul comunei de la acea vreme, sume achitate la 14 ianuarie 2009”, se arată în comunicatul DNA. Sorin Lazăr ar fi provocat astfel o pagubă patrimonială de 31.639 de lei comunei Strunga. Într-un alt dosar, senatorul Sorin Lazăr a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 15 aprilie, la şase luni de închisoare pentru conflict de interese, întrucât şi-a angajat fiul la biroul său parlamentar. Instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani.