Proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale a fost adoptat luni, de Senat, fiind înregistrate 104 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere. În actul normativ, Guvernul propune anularea obligaţiilor fiscale rezultate în urma reîncadrării de către ANAF a veniturilor din activităţi independente ca activităţi dependente, apărute până la 1 iunie 2015 şi neachitate, inclusiv diferenţele de TVA aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală. Va fi anulată şi obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, neachitată, dar numai pentru persoanele a căror bază lunară de calcul este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi 31 decembrie 2014.