Ziua de ieri ar putea fi denumită Ziua moţiunilor. După ce în plenul celor două Camere ale Parlamentului au fost dezbătute două moţiuni, una pe Apărare şi una privind acordul cu FMI, parlamentarii PNL şi UDMR au anunţat depunerea altor două moţiuni ce urmează să intre în dezbaterea parlamentarilor din cele două Camere. Plenul Senatului a dezbătut aseară moţiunea simplă iniţiată de PNL şi UDMR, intitulată “Demnitatea Armatei Române, călcată în picioare de ministrul celor 0,2%”, în care se cerea demisia ministrului Apărării, Mihai Stănişoară. După lungi dezbateri şi contre pe marginea textului, citit de liberalul Marius Oprea, în cele din urmă, senatorii au repins moţiunea simplă pe tema Apărării cu 73 de voturi “împotrivă” şi 33 de voturi “pentru”. În timpul dezbaterilor, parlamentarii PD-L şi PSD au anunţat că votează împotriva moţiunii. Ministrul Stănişoară a declarat că demersul liberal este doar o platformă de afirmare a unui mesaj electoral şi a afirmat că acuzele aduse de semnatarii moţiunii sînt neconforme cu realitatea. Cu aceeaşi ocazie, ministrul a anunţat că, începînd cu luna iulie, se vor plăti sporurile (de confidenţialitate şi de radiaţii) militarilor amînate de la plată după rectificarea bugetară. La încheierea dezbaterilor asupra moţiunii simple pe tema Apărării, senatorul maghiar Cseke Attila a anunţat că parlamentarii PNL şi UDMR au depus, tot la Senat, o moţiune simplă pe tema administraţiei publice. În cealaltă Cameră a Parlamentului s-a dezbătut moţiunea ,”Dumneavoastră aţi promis, noi plătim. Spuneţi-ne adevărul!”, prin care se cere Guvernului să publice Acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Dezbaterea a avut loc după ce FMI a postat deja, miercurea trecută, pe site-ul său, termenii acordului stand-by, precum şi scrisoarea de intenţie şi memorandumul tehnic de înţelegere. Semnatarii au menţionat că motivul pentru care au iniţiat moţiunea simplă este refuzul ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, de a furniza informaţii privind sarcinile pe care şi le asumă Guvernul României ca urmare a încheierii Acordului dintre România, în calitate de debitor, şi Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană, Banca Mondială, Corporaţia Financiară Internaţională, Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, în calitate de creditori. Votul asupra acestei moţiuni va fi dat de către deputaţi în şedinţa de astăzi a Camerei. Deputatul liberal Alina Gorghiu a declarat că deputaţii PNL şi UDMR vor depune în plen moţiunea simplă pe domeniul cercetării, intitulată “Noul FSN a trîntit cercetării româneşti uşa în nas”, ca reacţie la “micşorarea drastică a fondurilor destinate acestui domeniu”. Deputatul liberal a menţionat că “moţiunea pe care o înaintează PNL cere Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării să crească fondurile alocate real cercetării şi să planifice o creştere graduală la nivelul a 1% din PIB fonduri publice pînă în 2010” dar şi “să întocmească o planificare multianuală a resurselor şi să garanteze aceste resurse pentru perioadele planificate”. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a precizat, după ce moţiunea a fost depusă, că aceasta îndeplineşte condiţiile regulamentare şi urmează să intre în procedura parlamentară.