Starea de urgență a fost prelungită în Franța până în iulie 2017, după alegerile prezidențiale și legislative, din cauza unei amenințări teroriste "fără precedent", Senatul francez aprobând joi cu largă majoritate de voturi această a cincea prelungire a termenului după atentatele din 13 noiembrie 2015 de la Paris, relatează AFP.
Adunarea Națională aprobase de asemenea această prelungire cu câteva zile mai devreme.
Cele două tururi ale alegerilor prezidențiale vor avea loc între 23 aprilie și 7 mai 2017, iar alegerile legislative în 11 și 18 iunie.
"Intensa perioadă electorală în care intrăm crește riscul trecerii la acțiuni ale teroriștilor", a declarat ministrul de interne Bruno Le Roux. "Amenințarea nu a scăzut în intensitate și am comite o gravă eroare dacă ne-am coborî garda", a adăugat el.
Starea de urgență, decretată de președintele francez Francois Hollande la 13 noiembrie 2015 după atentatele soldate cu 130 de morți la Paris și în regiunea pariziană, fusese deja prelungită de patru ori, mai ales după atentatul din 14 iulie la Nisa (86 de morți).