Senatul nu se reunește pentru revocarea lui Daniel Akos Mora

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hotărâre

Senatul nu se reunește pentru revocarea lui Daniel Akos Mora

Politică 02 Octombrie 2014 / 00:00 478 accesări

Comisia Juridică din Senat a dat aviz favorabil încetării mandatului senatorului Daniel Akos Mora, declarat incompatibil de instanța supremă. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că nu va convoca o ședință de plen pentru a constata încetarea mandatului senatorului. Tăriceanu și-a motivat decizia prin faptul că reprezintă un răspuns la o solicitare primită din partea Agenției Naționale de Integritate. Președintele Senatului a precizat că forul pe care îl conduce nu primește ordine de la nicio instituție, fie că este vorba de ANI sau Comisia Juridică. Tăriceanu a explicat că, în condițiile în care plenul Senatului nu se va reuni în cazul lui Mora, avizul Comisiei Juridice va fi prezentat Biroului Permanent al Senatului, care va constata încetarea mandatului. Reamintim că senatorul Daniel Akos Mora a fost găsit incompatibil pentru că, în perioada în care era consilier județean de Mureș, societatea la care era director a încheiat numeroase contracte de execuție cu instituții aflate sub autoritatea CJ Mureș. După ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a găsit pe Mora incompatibil, ANI a amenințat că, dacă nu-i va fi revocat mandatul, senatorii din Comisia Juridică vor fi amendați, iar pe numele lor vor fi depuse plângeri penale.



12