Seniorii de la Axiopolis și juniorii de la CFR, deja campioni județeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal județean / Liga a IV-a

Seniorii de la Axiopolis și juniorii de la CFR, deja campioni județeni

Sport 23 Mai 2016 / 16:56 936 accesări
Juniorii de la CFR Constanța, antrenați de Dumitru Faitaș, vor reprezenta județul Constanța în Campionatul Național rezervat juniorilor A1

Juniorii de la CFR Constanța, antrenați de Dumitru Faitaș, vor reprezenta județul Constanța în Campionatul Național rezervat juniorilor A1

Sâmbătă, în Liga a IV-a la fotbal s-a disputat etapa a 31-a, una în care toate formațiile de pe podium, atât la seniori, cât și la juniori, au obținut victorii. Oricum, în ambele campionate câștigătoarele sunt deja cunoscute. Axiopolis Cernavodă este din punct de vedere matematic sigură de primul loc în competiția seniorilor și de prezența în barajul de promovare în Liga a 3-a. De asemenea, echipa de juniori CFR Constanța este și ea sigură de primul loc și va reprezenta județul Constanța în Campionatul Național rezervat juniorilor A1.

Iată rezultatele etapei a 31-a: Farul Tuzla - CS Mihail Kogălniceanu 0-2 (la juniori: 0-4); CFR Constanța - Știința Poarta Albă 1-3 (la juniori: 12-0); Avântul Comana - Victoria Cumpăna 9-0 (la juniori: 3-0, neprezentare); Sparta Techirghiol - Viitorul Fântânele 2-1 (la juniori: 6-4); Victoria Mihai Viteazu - CS Agigea 4-5 (la juniori: 6-4); Axiopolis Cernavodă - Unirea Topraisar 6-0 (meciul de juniori s-a întrerupt în minutul 10, când arbitrul de centru Cosmin Litu, în vârstă de numai 18 ani, a fost lovit cu pumnul de un jucător al echipei oaspete); Gloria Băneasa - Voința Valu lui Traian 2-1 (la juniori: 5-2); Dunărea Ostrov - CS Eforie 3-0 (dublă neprezentare, la seniori și la juniori); CSO Ovidiu - Portul Constanța 2-0 (la juniori: 0-3). Clasament seniori: 1. Cernavodă 81p; 2. Agigea 68p; 3. Băneasa 62p. Clasament juniori: 1. CFR 91p (golaveraj 291-9); 2. Portul 75p/30j; 3. Cernavodă 70p.

Marți și miercuri, în Liga a IV-a va avea loc o etapă intermediară, a 32-a și antepenultima a campionatului. Iată meciurile, care se vor juca de la orele 16.00 (juniorii) și 18.00 (seniorii) - marți: Știința Poarta Albă - Gloria Băneasa; Unirea Topraisar - Sparta Techirghiol; CS Mihail Kogălniceanu - Axiopolis Cernavodă; Portul Constanța - CFR Constanța; CS Eforie - CSO Ovidiu; Victoria Cumpăna - Dunărea Ostrov; CS Agigea - Avântul Comana; Viitorul Fântânele - Victoria Mihai Viteazu; miercuri: Voința Valu lui Traian - Farul Tuzla.

Citește și:

Axiopolis Cernavodă și-a asigurat prezența în barajul de promovare

Remiză în derby-ul Seriei Nord

Axiopolis Cernavodă, învinsă la Fântânele!

Taguri articol


12