Seniorii Mangaliei, sărbătoriţi de administraţia locală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Seniorii Mangaliei, sărbătoriţi de administraţia locală

Administrație 15 August 2007 / 00:00 679 accesări

Primăria Mangalia va organiza, pe plan local, astăzi, manifestările dedicate “Zilei Marinei“, sărbătorite în mod tradiţional pe 15 august, odată cu Praznicul Sfintei Maria. Acţiunile vor fi deschise în portul turistic Mangalia, începînd cu ora 10.00, cu ridicarea pavilionului, urmată de salutul oficialităţilor, slujba religioasă şi depunerea ancorelor de flori în mare. Locuitorii din Mangalia vor putea urmări defilarea navelor, jocuri marinăreşti pe apă şi sosirea Zeului Neptun. Cu această ocazie, administraţia de la Mangalia va organiza o petrecere, în colaborare cu Aldaco Film, intitulată “Dineul Seniorilor Cetăţii”, în cinstea locuitorilor din Mangalia. 300 de pensionari vor petrece cîteva ore alături de Carmen Rădulescu, George Rotaru, Ion Amititeloaie, Victor Ila, Xandra, consilieri locali şi organizatori. De asemenea, 10 familii, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, vor fi primi diploma de Seniori ai Cetăţii Callatis şi suma de 100 lei. La ora 20,30, în portul turistic va fi organizat un spectacol în care vor evolua solişti şi ansambluri de copii din judeţul Constanţa, urmate de recitaluri extraordinare susţinute de George Rotaru, Xandra, Elena, Simplu. Manifestările de vor încheia cu un foc de artificii.



12