Primăria Municipiului Constanţa a comandat, anul trecut, un studiu de circulaţie, ce a fost realizat de firma bucureşteană „Search Corporation“. În urma finalizării şi analizării acestui studiu, municipalitatea a decis să ia primele măsuri pentru fluidizarea circulaţiei. „Primul lucru pe care o să îl facem pentru a vedea cum funcţionează va fi un sens unic, pe bulevardul Tomis şi pe Mircea cel Bătrîn. Pe bulevardul Tomis, municipalitatea va transforma în sens unic tot segmentul de drum dintre Capitol şi Farmacia Miga. Astfel, pe Tomis, vor rămîne două benzi pentru circulaţie şi două benzi care vor fi folosite pentru parcare. La fel va fi şi pe strada Mircea cel Bătrîn, sensul unic urmînd să fie instituit de la blocul turn, pînă la Capitol“, a declarat primarul Radu Mazăre în urmă cu două săptămîni. El a precizat că prin aceste sensuri unice vor fi obţinute 305 locuri de parcare. Sensurile unice vor intra în vigoare de luni, 9 martie. Pe tronsoanele unde vor fi sensuri unice au fost deja montate indicatoarele necesare, care vor fi descoperite duminică noaptea. Astfel, între str. T. Vladimirescu, tronsonul cuprins între str. Mircea cel Bătrîn şi bd. Tomis, cu sensul spre bd. Tomis, va fi sens unic, pe str. Ştefan cel Mare, tronsonul cuprins între str. Mircea cel Bătrîn şi bd. Tomis, cu sensul spre bd. Tomis, va fi sens unic, iar pe str. Cuza Vodă, tronsonul cuprins între bd. Tomis şi str. Mircea cel Bătrîn, cu sensul spre str. Mircea cel Bătrîn, va fi, de asemenea, sens unic. În prima săptămînă, pentru a obişnui şoferii, angajaţii Poliţiei Rutiere şi cei ai Poliţiei Comunitare locale vor dirija circulaţia în zonele respective. „Începînd de luni vom avea în zonele cu sens unic cîte cinci poliţişti de la Rutieră şi de la Poliţia Comunitară. Vor fi, practic, trei schimburi care vor lucra non stop“, a declarat Directorul Poliţiei Comunitare Locale Constanţa, Vasile Bălan. El a precizat că vor fi poliţişti în intersecţiile: Mamaia cu Mircea, Mamaia cu Tomis, Tomis cu Decebal, Tomis cu Ştefan cel Mare, Tomis cu Ferdinand, Ferdinand cu Mircea, Mircea cu Ştefan cel Mare, Mircea cu Decebal. De asemenea, un poliţist de la Rutieră şi unul de la Poliţia Comunitară vor fi prezenţi pe aceste tronsoane cu sens unic pentru a rezolva eventualele probleme care apar.