Magistrații Curții de Apel Constanța au dat ieri sentința într-un dosar ce a vizat o tragedie rutieră provocată de un șofer neatent, în care un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața. Judecătorii l-au condamnat pe Ștefan Tănase la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă, aceștia majorând pedeapsa inițială de un an și jumătate cu suspendare. Decizia este definitivă. Conform procurorilor, accidentul a avut loc pe 10 mai 2009, la intersecţia străzii Cumpenei cu Aleea Pelicanului, din municipiul Constanţa. Oamenii legii spun că victima, Constantin Istrate, se deplasa cu motocicleta dinspre zona CET spre bulevardul I.C. Brătianu. La un moment dat, în fața sa a apărut o Dacie condusă de Ştefan Tănase, care a virat la stânga de pe strada Cumpenei, fără să-i acorde prioritate. În urma coliziunii, motociclistul a fost aruncat la câţiva metri distanţă pe asfalt, iar Dacia a ricoşat într-un Volkswagen. Constantin Istrate a fost transportat cu o ambulanţă, în stare gravă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi internat în Secţia de Terapie Intensivă, unde a murit la scurt timp. Avocatul familiei victimei a susținut în fața judecătorilor că inculpatul a recunoscut în faza iniţială că nu a acordat prioritate, apoi s-a răzgândit și a dat vina pe motociclist.