SENTINȚĂ CONTROVERSATĂ Două scrisori medicale, însoțite de poze care îl înfățișează pe Nicușor Constantinescu în perioada de tratament post-operator, cu drenă montată în abdomen, nu au fost suficiente pentru ca judecătorii Tribunalului București să respingă cererea DNA privind arestarea preventivă a președintelui CJC. Este absurd și imposibil de comentat însuși motivul invocat de instituția condusă de Codruța Kovesi în favoarea schimbării măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă, și anume faptul că Nicușor Constantinescu nu s-a întors în țară la 11 iunie, atunci când a expirat permisiunea acordată de instanță pentru operația împotriva cancerului agresiv la prostată suferită de președintele CJC în SUA, la una din puținele clinici din lume care au atât tehnologia, cât și specialiștii necesari în lupta cu o afecțiune atât de gravă. Decizia Tribunalului pare una ruptă din scenariul în care Justiția „independentă“ din România face tot posibilul în această perioadă pentru a acoperi megascandalul de corupție în care este implicată familia prezidențială.
NU-S ARGUMENTE LOGICE Avocatul lui Constantinescu, Marius Mocanu, nu a putut explica, cu argumente logice și juridice, cum s-a putut ajunge la un astfel de verdict, care ignoră evidențele medicale, motiv pentru care a și contestat sentința la o instanță superioară Tribunalului București - Curtea de Apel București. Pe fond, Marius Mocanu a declarat că, „în ceea ce îl priveşte pe Nicuşor Constantinescu, el nu şi-a încălcat cu rea-credinţă obligaţiile pe care le avea. Nu se poate deplasa în momentul acesta, cu drena pe care o are montată, pe o distanţă aşa de mare cum este cea dintre România şi SUA. Medicina nu este o ştiinţă exactă, cum este matematica, în sensul că nimeni nu a prevăzut că, după operaţia respectivă, va urma o infecţie care va împiedica parcurgerea celei de-a doua etape de tratament“. Avocatul a evidențiat că această sentință periclitează însăși viața lui Nicuşor Constantinescu. „Există posibilitatea ca Nicuşor Constantinescu, chiar în avion, să aibă probleme de sănătate, iar chestiunile să nu fie remediate în perioada respectivă, cu consecinţe majore în ceea ce priveşte viaţa pacientului. Practic, Nicuşor Constantinescu se vede în situaţia de a fi pus cu spatele la zid, adică ar fi nevoit ca, în starea medicală în care se află, să facă cale întoarsă din SUA, să întrerupă tratamentul medical pe care l-a început. Aş sublinia faptul că tot acest tratament, care cuprinde terapie cu hormoni, operaţie, terapie medicală şi radioterapie, a fost adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală încă de la momentul încuviinţării părăsirii ţării. Deci, nu este niciun fel de noutate pentru organele judiciare“.
SCRISORILE MEDICILOR, IGNORATE
DNA și Tribunalul București par că nu au luat în considerare nu una, ci două scrisori medicale ce atestă starea gravă în care se află Constantinescu. Amintim scrisoarea extrem de explicită a directorului de Chirurgie robotică, profesor asociat de urologie, oncologie și inginerie biomedicală în cadrul Spitalului „Johns Hopkins“ din Maryland, dr. Mohamad E. Allaf, medicul care l-a operat în SUA pe Constantinescu. În scrisoare, reputatul doctor face o radiografie a stării de sănătate a președintelui CJC și explică motivele pentru care nu se recomandă călătoria spre România, subliniind că o întrerupere în acest moment a îngrijirii medicale a lui Nicușor Constantinescu ar compromite major starea sa de sănătate și poate anula progresul pe care l-a făcut în recuperarea sa și a stadiului oncologic. Afirmațiile chirurgului sunt susținute de o a doua scrisoare, semnată de oncologul care trebuie să îl trateze pe președintele CJC, dr. Amol Narang, care lucrează la aceeași clinică americană ca și dr. Mohammad Alaf. Redăm concluzia acestei scrisori medicale: „Din păcate, starea post-operatorie a d-lui Constantinescu a fost complicată de o incontinență urinară care a necesitat o sondă urinară pe o durată prelungită și, mai recent, de o colecție abdominală de lichid de origine necunoscută, care a necesitat un drenaj percutanat. Ca atare, dorim să așteptăm până când se vor rezolva aceste complicații înainte de a lua în calcul începerea radioterapiei, nedorind să agravăm mai mult vreunul din aceste procese“. Ambele scrisori pot fi găsite integral în galeria de imagini a acestui articol, pe site-ul www.telegrafonline.ro.
ESTE PUR ȘI SIMPLU RĂUTATE Și avocatul nu este singura persoană șocată de sentința Tribunalului. Însăși solicitarea procurorilor DNA a fost catalogată atât de numeroase personalități publice, cât și de Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România drept criminală, întrucât Constantinescu nu este nereprezentat, a participat, prin avocat, la procese, se știe unde este și a răspuns de fiecare dată la solicitările instanței sau procurorilor. Primarul Constanței, Radu Mazăre, a reacționat dur în acest caz: „Nicușor încă mai are o drenă în el și nu poate începe radioterapia, iar cățelele astea de la DNA vor să-l aducă cu plosca și cu pamperșii în țară. Nici nu cred că există vreo companie care să-l transporte. Ce companie aviatică și-ar asuma riscul să transporte un om în starea lui și care face pe el din America și până în România“? Și Petre Roman a rămas consternat după aflarea sentinței: „Să pui la îndoială probitatea morală și profesională a doi medici recunoscuți la nivel mondial... Este pur și simplu răutate“. Dacă asta credeați că este răutate... Aseară, doi polițiști s-au prezentat acasă la Constantinescu, pentru a pune în aplicare mandatul de arestare, deși știau că președintele CJC este plecat din țară și în ciuda contestației împotriva sentinței, pe care avocatul a anunțat că o va depune în termenul legal de 48 de ore. „Soțul meu este un luptător, nu un laș. Nu vrea să fugă din România. Este doar un om bolnav care acum are nevoie de liniște“, a declarat aseară, pentru Antena 3, soţia sa, Codruța Constantinescu.
Părerile jurnaliștilor
Victor Ciutacu: „Este o măsură abuzivă, unde se ducea Nicușor? Nu putea să fugă. El nu s-a sustras niciodată. Dar asta e Justiția lui Băsescu“
Adrian Ursu: „Acest dosar nu are probe care să justifice arestul. Este limpede că peste o decizie medicală se depune una judecătorească. Este inuman, este o decizie de viață și de moarte. Așa cum Brădișteanu a fost ridicat, sperăm ca, acum, doi băieți în haine de piele să nu îl ridice pe prestigiosul medic american“, a spus jurnalistul.
LUJU.ro: „Demersul este de-a dreptul criminal... Atitudinea procurorilor arată gradul de opacitate cu care aceștia au ajuns să trateze cauzele penale, la fel cum o făceau anchetatorii staliniști din anii ’50!... I se mai respectă dreptul la viață sau este condamnat la moarte?“