Decizia finală în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) va fi anunţată vineri de Curtea de Apel Bucureşti, Dan Voiculescu şi ceilalţi inculpaţi urmând să afle atunci dacă vor merge sau nu la închisoare. Completul care a judecat dosarul va anunţa verdictul în şedinţă publică. Ziua pronunţării a fost anunţată, astăzi, după ce avocaţii inculpaţilor au depus la instanţă concluziiile finale, în scris. Marţi, la ultimul termen al procesului, Dan Voiculescu a susţinut că rechizitoriul dosarului ICA este "incorect" şi "bazat pe falsuri, nu pe probe" şi că întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa sa, pentru că timp de un an şi trei luni a fost "vânat" de procurori, fără a fi chemat la DNA. Gheorghe Mencinicopschi a spus că nu vrea ca familia sa să ajungă în stradă, Corneliu Popa a rugat instanţa să ţină cont că are o fetiţă cu probleme de sănătate, iar Sorin Pantiş a susţinut că în dosarul ICA nu există prejudiciu. Avocaţii inculpaţilor din dosarul ICA au cerut, marţi, în pledoariile finale, achitarea clienţilor lor, pe motiv că aceştia sunt nevinovaţi. În cadrul pledoariilor finale, apărătorii au cerut şi ridicarea sechestrului asigurator pus în cazul mai multor inculpaţi.