Pe rolul Tribunalului Constanţa a ajuns, în urmă cu două zile, dosarul în care SC Lafarge Romcim SA şi trei angajaţi au fost judecaţi pentru accidentul de muncă ce a avut loc pe data de 30 iulie 2008, soldat cu moartea a doi oameni. Procurorii sunt nemulţumiţi şi au atacat cu apel sentinţa emisă de Judecătoria Medgidia, prin care SC Lafarge şi electricianul Silviu Hampu au fost achitaţi, iar Mihai Davidescu, preparator mecanic în secţia mentenanţă şi maistrul Ştefan Baboş au fost condamnaţi la pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare condiţionată. Nici soţiile victimelor accidentului de muncă nu au fost mulţumite de sumele acordate de instanţă şi au contestat decizia. Potrivit hotărârii judecătoreşti, Lenuţa Boşneag şi Elena Rădoi ar trebui să primească 100.000 de lei daune morale şi 10.000 lei daune materiale, cu toate că au solicitat 5.000 de lei daune materiale şi 100.000 euro daune morale. Nemulţumiţi de decizia Judecătoriei Medgidia sunt şi Mihai Davidescu şi Ştefan Baboş, singurii consideraţi vinovaţi de moartea a două persoane. Primul termen al apelului în acest dosar de ucidere din culpă a fost stabilit pe 14 septembrie.
ÎNGROPAŢI SUB 50 TONE DE BILE DE OŢEL. Potrivit rechizitoriului, Hampu, Davidescu şi Barboş sunt acuzaţi că, pe 30 iulie 2008, au coordonat greşit activitatea unei echipe de muncitori chemată să repare defecţiunile electrice şi mecanice ale unei mori de măcinat pietriş. În timp ce munceau în interiorul morii, Nicolae Boşneag, de 61 ani, şi Mircea Rădoi, de 48 ani, au fost îngropaţi de vii sub 50 de tone de bile de oţel. Şocaţi, colegii lor au sunat imediat la 112 şi au alertat autorităţile. Nimeni nu a mai putut face ceva pentru a-i salva pe cei doi muncitori care şi-au găsit sfârşitul sub mormanul de bile de oţel. După producerea tragediei, o comisie mixtă, formată din procurori ai Parchetului Medgidia, poliţişti şi lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, a demarat o amplă anchetă în acest caz, pentru a elucida circumstanţele în care s-a produs gravul incident şi pentru a afla cine se face vinovat de moartea celor doi muncitori.
GREŞELI MORTALE. Ulterior s-a stabilit că cineva a dat drumul la moară fără să ţină cont că sunt oameni înăuntru. Din ancheta procurorilor a reieşit că tragedia a pornit de la Davidescu, preparator mecanic, care a emis permisul de lucru în interiorul morii cu încălcarea regulamentului interior. Baboş, cel responsabil cu coordonarea echipei, este acuzat că a anunţat prin staţie că moara este reparată şi că se poate da drumul la motor. Hampu a recepţionat mesajul şi a pornit moara. Doi dintre muncitori, Elşin Iaşar şi Marian Alexandru, au reuşit să scape, fiind mai aproape de ieşire, însă Boşneag şi Rădoi nu au avut nicio şansă de supravieţuire. Pe parcursul anchetei procurorilor, numai Davidescu şi-a recunoscut vina, ceilalţi doi încercând să paseze răspunderea altor persoane.