Nemulţumiţi de sentinţa Judecătoriei Constanţa, verii Mihăiţă Florin Guşă, de 21 ani, şi Sorin Marian Guşă, de 17 ani, ambii din Cumpăna, au atacat-o cu recurs la Curtea de Apel Constanţa. Nici procurorilor nu le-a convenit decizia Judecătoriei Constanţa şi au formulat recurs. Amintim că Mihăiţă Florin Guşă a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare condiţionată, iar Sorin Marian Guşă la un an şi jumătate de închisoare cu executare pentru furt calificat. Complicele lor, Alexandru Costel Ţapu, de 22 ani, a fost achitat şi amendat administrativ cu 1.000 de lei.
• JAFUL• Conform actului de inculpare, în noaptea de 27 spre 28 august 2010, verii Guşă au pătruns într-o casă forţând una dintre fereastre. Ei au profitat de absenţa proprietarului, care era plecat la o nuntă şi au început că cotrobăie prin imobil în căutarea unor bunuri de valoare. Au găsit 4.500 de lei, un laptop, o cameră video, un baston cu electroşocuri şi trei pistoale, două cu gaze şi unul cu bile. După ce au pus mâna pe pradă, cei doi veri au plecat cu o maşină condusă de Alexandru Ţapu, care asigurase paza în tot acest timp. Ajunşi acasă, cei trei complici au împărţit prada: Ţapu a primit 200 de lei pentru cursa făcută, iar Florin şi Sorin Guşă au luat restul banilor, iar camera video şi laptopul au fost lăsate „în grija” unui localnic. Păgubitul, Ion Crăciunică, s-a întors acasă şi a descoperit că fusese jefuit. A sunat la 112, iar poliţiştii din comuna Cumpăna au preluat cazul.
• FURT DIN RĂZBUNARE • Hoţii au fost prinşi după şapte ore, iar oamenii legii au reuşit să recupereze prejudiciul, mai puţin armele, despre care aflaseră că au rămas la Sorin Guşă, însă acesta a negat. Poliţiştii spun că, timp de aproape un an, Florin Guşă a avut o relaţie cu fiica păgubitului şi ştia că tatăl fetei păstrează bani în casă. Când au aflat că familia va fi plecată, s-au hotărât să dea lovitura, existând şi posibilitatea ca tânărul să se fi răzbunat, deoarece fiica lui Ion Crăciunică s-a despărţit de el.