Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, apelul declarat de Manchenion Agiurgioaii, de 51 ani, din comuna constănţeană Pantelimon, care a fost nemulţumit de faptul că a primit patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. El a dat vina pe băutură, care i-ar fi luat minţile şi nu a ştiut ce face, solicitând să fie lăsat în libertate. Magistraţii au menţinut însă, sentinţa instanţei de fond. Hotărârea nu este definitivă şi mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform rechizitoriului, în seara de 16 august a.c., în jurul orei 19.00, bărbatul şi-a lovit un vecin cu toporul în cap, agresiunea petrecându-se în locuinţa sa, în timpul unei petreceri date în cinstea unui nepot. Fiul gazdei venise cu soţia şi cu cei doi copii. La un moment dat, unul dintre băieţi s-a dus în spatele curţii să se uite la nişte porumbei, iar bunicul lui s-a supărat aşa de tare încât s-a repezit la el cu o furcă. Părinţii adolescentului i-au sărit în ajutor, însă Agiurgioaii era într-o avansată stare de ebrietate şi nu mai putea fi oprit. Bătrânul a încercat să înfigă furca în fiul său, dar scandalul a fost aplanat de celelalte persoane din casă. Când totul părea să se fi liniştit, după un sfert de oră, Agiurgioaii a apărut brusc în cameră şi s-a repezit cu un topor la cei care stăteau la masă. Rudele au apucat să fugă, strigându-i lui Ioan Mihulcă, de 34 ani, un vecin invitat la petrecere, să se ferească. Bărbatul nu a apucat să schiţeze niciun gest, că a fost lovit drept în creştetul capului de Agiurgioaii cu toporul, căzând secerat la pământ, în stare de inconştienţă. Agresorul a fost reţinut la scurt timp de la producerea evenimentului şi încarcerat. Ioan Mihulcă a fost transportat cu o ambulanţă la spital, unde a primit îngrijirile medicale necesare şi şi-a revenit din comă. Medicii legişti au stabilit că lovitura primită i-a pus în pericol viaţa, Mihulcă având nevoie de 22-24 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea vătămărilor suferite.