Tribunalul Constanţa a desfiinţat în întregime sentinţa Judecătoriei Constanţa prin care fostul primar al localităţii Agigea, Ion Ioniţă, a fost condamnat la un an şi jumătate cu suspendare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei şi a respins apelul declarat de actualul edil al aceleiaşi localităţi, Cristian-Maricel Cârjaliu. Drept urmare, Ioniţă a fost achitat, dar hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanţa. Conform actului de inculpare, pe 19 decembrie 2006, Ion Ioniţă s-a urcat la volanul maşinii Primăriei, deşi avea permisul de conducere suspendat, şi l-a accidentat pe Cârjaliu. „L-am oprit pentru că ştiam că nu are dreptul să conducă şi i-am atras atenţia. M-am trezit luat pe capotă şi târât trei metri, apoi am căzut pe şosea. Practic, maşina aceea a fost transformată într-o armă împotriva mea”, a declarat Cârjaliu. În replică, Ioniţă a afirmat că nu el se afla la volanul maşinii Primăriei în acea zi. „ Angajatul meu, Dumitru Cojocaru, venise să mă ia de la gara Eforie şi el conducea autoturismul. În ziua respectivă nu s-a produs niciun accident şi nici nu m-am întâlnit cu Cârjaliu. Eu mă consider nevinovat”, a spus fostul edil.
ACUZAŢII Potrivit rechizitoriului, Ion Ioniţă a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu permisul suspendat şi fugă de la locul accidentului. El a scăpat de acuzaţia de vătămare corporală întrucât medicii legişti au stabilit că primarul Cârjaliu a avut nevoie de patru-cinci zile de îngrijiri medicale, ceea ce nu atrage răspunderea penală. Cristian-Maricel Cârjaliu a depus plângere la Poliţie împotriva lui Ioniţă dar, iniţial, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) pentru fostul edil. Cârjaliu a contestat în instanţă decizia de NUP, iar judecătorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Ioniţă, care mai are pe rolul instanţei un dosar penal pentru infracţiuni de corupţie.