Sentinţa în dosarul lui Voiculescu, amânată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Două săptămâni de emoţii

Sentinţa în dosarul lui Voiculescu, amânată

Politică 13 Septembrie 2013 / 00:00 309 accesări

Instanţa Tribunalului Bucureşti a amânat ieri, pentru 26 septembrie, sentinţa în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie. La ultimul termen de judecată, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prezent la şedinţă a arătat că toate probele din dosar dovedesc acuzaţiile aduse inculpaţilor. El a cerut instanţei condamnarea lui Voiculescu la o pedeapsă cu executare pentru spălare de bani, confiscarea sumelor de bani ce sunt prevăzute în rechizitoriu în cazul acestuia, precum şi restrângerea unor drepturi civile. Acesta a mai solicitat magistraţilor să se constate că a intervenit prescripţia specială în cazul lui Voiculescu privind fapta legată de traficarea influenţei. Dan Voiculescu a arătat, în ultimul cuvânt, că, în opinia sa, există nereguli privind ancheta şi acuzaţiile din dosar. El a spus că este îngrijorat pentru că procurorii susţin faptul că el ar fi influenţat telepatic conducerea ICA să facă ilegalităţi, precizând că în rechizitoriu apar „poveşti“ fără legătură cu el. Vinovat sau nu, Voiculescu va afla peste două săptămâni dacă instanţa îl va trimite la închisoare.

Taguri articol


12