Doi tineri constănţeni au fost condamnaţi, ieri, de Tribunalul Constanţa la câte trei ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri în vederea consumului. În vreme ce pedepsa lui Ibraim Tatlîses Salim este cu executare, cea primită de Andrei Popa, zis Ciunga, este cu suspendare sub supraveghere. Sentinţa nu este definitivă. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, cei doi au fost prinşi în flagrant pe 5 aprilie, în timp ce îi vindeau unui ofiţer sub acoperire 20 de pastile de ecstasy. Procurorii DIICOT Constanţa spun că Popa şi Salim cereau 70 de lei pentru un comprimat şi, în ziua în care au fost depistaţi, era pentru a doua oară când se întâlneau cu cumpărătorul şi îi vindeau droguri. În urma percheziţiei domiciliare efectuate, din locuinţa lui Salim au fost ridicate alte opt comprimate de ecstasy şi 3,4 grame de canabis. Indivizii au fost arestaţi preventiv.
NOUĂ GRAME DE HAŞIŞ Alt constănţean condamnat pentru trafic de droguri este Vlad Ştefan Mariean, zis Fantoţi, de 23 ani, student la Universitatea „Spiru Haret”. Ieri, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul formulat de Mariean împotriva deciziei instanţei de fond, care l-a găsit vinovat şi l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare condiţionată. Decizia mai poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă. Amintim că el a fost judecat separat de complicii lui, întrucât nu a venit în faţa instanţei pentru a fi audiat odată cu aceştia. Tânărul a recunoscut acuzaţia, la fel ca ceilalţi patru complici ai lui, Dănuţ Cristian, zis Creţu, de 28 ani, care a primit şapte luni de închisoare, precum şi Aurelian Mihai Antonov, zis Aurică, de 22 ani, Toma Popescu, zis Tomiţă, de 23 ani, şi Mircea Mangiurea, de 23 ani, care au fost condamnaţi la câte şase luni de închisoare cu suspendare. Conform anchetatorilor, în cursul anului 2009, poliţiştii i-au depistat pe cei cinci în timp ce comercializau nouă grame de haşiş.