Poliţiştii au confiscat, în această săptămână, aproape 15 tone de articole pirotehnice, fiind constatate 187 de infracţiuni şi aplicate 36 de amenzi, potrivit unui comunicat al IGPR transmis sâmbătă Agerpres. În perioada 15 - 21 decembrie, în cadrul acţiunii naţionale "Foc de Artificii", poliţiştii au organizat peste 600 de acţiuni şi controale în complexe, pieţe şi alte obiective şi au verificat activitatea a 173 de persoane fizice şi juridice, autorizate să deruleze operaţiuni cu articole pirotehnice, menţionează sursa citată.
Astfel, au fost constatate 187 de infracţiuni, 179 de persoane fizice şi juridice neautorizate, iar asupra a 205 persoane sunt efectuate cercetări în cauze penale.
Totodată, au fost confiscate 14.921 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 308.255 de lei şi au fost retrase 2 autorizaţii de comercializare, fiind aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, precizează IGPR. De asemenea, poliţiştii au desfăşurat 521 de activităţi de informare în şcolile din ţară în scopul protejării copiilor şi tinerilor privind implicarea în eventuale evenimente cu articole pirotehnice. Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului, mai precizează IGPR.