Separaţi datele personale de cele de serviciu!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Separaţi datele personale de cele de serviciu!

Monden 05 Octombrie 2012 / 00:00 379 accesări

Majoritatea utilizatorilor nu fac diferenţe între datele lor personale şi informaţiile de la locul de muncă şi, adesea, le păstrează pe acelaşi dispozitiv, potrivit unui studiu efectuat de O+K Research, pentru Kaspersky Lab. Aproximativ 42% dintre respondenţi au afirmat că utilizează un singur laptop, oferit de angajator sau achiziţionat de ei, atât pentru activităţi legate de serviciu, cât şi în interes personal. Pentru a controla folosirea dispozitivelor personale în activităţile de serviciu, este necesară implementarea unei politici de securitate a companiei şi folosirea soluţiilor de protecţie potrivite. Utilizatorii trebuie să ia în calcul atât protejarea informaţiilor personale, cât şi a celor ale companiei şi să nu se bazeze doar pe soluţiile antivirus gratuite, pentru că oferă protecţie limitată, fără a conţine componente principale care să îi pună în gardă în faţa noilor ameninţări informatice.

Studiul arată că 27% dintre posesorii de computere Apple şi 25% dintre posesorii de alte laptopuri folosesc dispozitivele şi pentru activităţi de serviciu. Un laptop personal, care nu este protejat corespunzător de ameninţările din mediul cibernetic. În general, computerele companiilor sunt ţinta cea mai frecventă a criminalităţii cibernetice, iar folosirea computerului personal în interes de serviciu nu numai că pune în pericol datele personale stocate pe dispozitivul respectiv, dar şi întreaga reţea de computere a companiei. Situaţia opusă, în care un computer de serviciu este folosit acasă, este mai puţin întâlnită dar nu este mai puţin periculoasă pentru datele companiei. În cazul dispozitivelor mobile, aproape o treime dintre respondenţi utilizează smartphone-urile şi tabletele atât pentru divertisment, cât şi pentru muncă. 26% dintre utilizatorii de Blackberry, care au achiziţionat telefonul pentru uz personal, îl folosesc şi pentru serviciu, iar 18% dintre telefoanele de serviciu sunt, de asemenea, folosite în scop personal.

Concluzia este că o varietate de dispozitive, de la PC-uri la telefoanele mobile, sunt folosite pentru a procesa informaţiile companiei. Potrivit studiului, 35% dintre posesorii de tablete utilizează dispozitivele pentru a păstra corespondenţa de serviciu, iar 20% dintre respondenţi stochează informaţiile necesare pentru a accesa de la distanţă reţeaua locală a companiei. Aproximativ 19% dintre utilizatorii de smartphone-uri păstrează parole de la serverul e-mail-ului de serviciu în memoria telefoanelor. Pentru 14% dintre aceştia, informaţiile stocate pe aceste dispozitive includ parole de înregistrare pentru accesul de la distanţă la VPN. În mod natural, în cazul infectării, pierderii sau furtului dispozitivelor, aceste informaţii pot deveni un câştig important pentru infractori sau alte persoane răuvoitoare.

Taguri articol


12