Şepci contrafăcute

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şepci contrafăcute

Eveniment 03 Martie 2011 / 00:00 761 accesări

Lucrărorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, în colaborare cu inspectori ai Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, au efectuat, ieri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor comise în legătură cu operaţiunile de import - export şi a produselor contrafăcute ori piratate. Cu această ocazie, poliţiştii şi vameşii au controlat mărfurile aflate într-un container sosit în portul Constanţa Sud Agigea din China, având ca destinatar o societate comercială din Bucureşti. În urma verificărilor au fost găsite 17 colete ce conţineau 10.000 de şepci din material textil, ce par a fi contrafăcute. Oamenii legii au stabilit că valoarea de piaţă a acestora se ridică la aproximativ 100.000 de lei. Poliţiştii din Port au întocmit dosar de cercetare penală şi fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. Anchetatorii încearcă să stabilească valoarea exactă a prejudiciului, să identifice beneficiarul mărfii şi să depisteze toate persoanele implicate în acest caz.



12