Primul weekend de septembrie nu avea cum să fie unul la fel de animat ca precedentul, ținând cont că suntem pe final de sezon estival. Însă cei care „nu au stare” și au sânge înfierbântat prin vene pot petrece bine cu prietenii la câteva evenimente, sâmbătă sau chiar duminică. Unele cluburi din Mamaia au rămas deschise, la fel ca și unele din Constanța, care își recuceresc de acum clientela locală „bogată”.
MAMAIA Pentru a nu se lăsa cuprinși de melancolie, turiștii rămași la mare, dar și constănțenii vor găsi „ospitalitate” estivală în câteva cluburi din Mamaia. Unul dintre acestea este clubul Ego din nordul stațiunii, unde, sâmbătă noapte, are loc o nouă petrecere de... vară. Evenimentul tematic „Hello Sailors” va aduna cele mai sexy marinărițe de pe litoral, care vor încinge tare atmosfera. La pupitru se va afla DJ Livio. Clubul Luv a anunțat încă de joi, pe pagina oficială de Facebook, faptul că rămâne deschis până pe 20 septembrie, în Mamaia, după care se va muta, din octombrie, la sediul din oraș. Astfel, sâmbătă noapte, clubul va găzdui o nouă petrecere incendiară. Totodată, clubul Crema din centrul stațiunii organizează petrecerea „Summer Compilation”. La pupitru se vor afla MC Mckoo și DJ Zavi, iar la bar vor fi cele mai sexy animatoare. Intrarea este liberă.
Clubul El Comandante de pe plaja de la Năvodari va organiza, în seara de duminică, un concert live cu formația Alive's Band, care va interpreta hituri și coveruri celebre de rock, blues, rock'n'roll. Evenimentul este programat de la ora 21.30, iar intrarea este liberă. De asemenea, clubul Goblin, din nordul stațiunii Mamaia, a pregătit o petrecere de început de toamnă chiar pe plajă. Este, practic, petrecerea de final de sezon, care se intitulează „Last Summer Party” și la care petrecăreții pot profita nu doar de intrarea liberă, ci și de ofertele foarte tentante de la bar. Atmosfera va fi întreținută la pupitru de Chesarion
PRIN ORAȘ Atmosfera prin localurile din Constanța începe să revină la normal, cu mai mulți și mai energici petrecăreți. În noaptea de sâmbătă, clubul Heaven's Hell organizează o petrecere incendiară intitulată „Last Summer Night”. Doamnele și domnișoarele sunt invitate să danseze în club, în costume de baie, pentru a spune „La revedere” toamnei. De muzică se va ocupa DJ Kronk, iar intrarea este liberă.