Realizatorul TV Şerban Huidu a fost pus sub urmărire penală, ieri, de către Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. Acesta este anchetat pentru ucidere din culpă, după ce, duminică, a produs un grav accident rutier în urmă căruia trei oameni şi-au pierdut viaţa.
ÎNCĂ 15 ZILE, LA VOLAN Vedeta TV, care, la testele efectuate de poliţişti, a avut alcoolemie zero, riscă o pedeapsă cu închisoarea de opt ani, maximul prevăzut pentru infracţiunea de omor din culpă. Huidu a primit din partea poliţiştilor o dovadă cu ajutorul căreia poate urca la volan încă 15 zile. Mai mult, în astfel de cazuri, perioada se poate prelungi, în anumite circumstanţe.
Din ce în ce mai mulţi martori au dat declaraţii în faţa organelor de anchetă împotriva realizatorului TV, cu toţii susţinând că acesta se deplasa cu viteză sporită în momentul în care a pătruns pe contrasens, tăind linia continuă. Autoturismul lovit de vehiculul de teren al lui Huidu, o Dacia Logan, s-a răsturnat, iar în urma impactului, doi dintre ocupanţii săi au murit pe loc. Cel de-al treilea pasager al Daciei Logan a decedat, după câteva ore, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, unde a fost adus cu traumatism la coloana vertebrală.
Alături de Huidu se aflau, în maşină, soţia acestuia, care a suferit un traumatism toracic, cu fractură de col femural şi un traumatism la genunchi şi cei doi copii ai cuplului, în vârstă de doi, respectiv patru ani, care sunt în afara oricărui pericol. De asemenea, a fost transportată la spital şi bona copiilor, care a suferit câteva răni uşoare.
HUIDU, AFECTAT DE CELE ÎNTÂMPLATE Şerban Huidu, soţia sa şi bona celor doi copii au fost transferaţi, luni, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, iar mai apoi, în jurul orei 21.00, vedeta şi nevasta sa au fost externaţi, fiind luaţi cu maşina de fratele realizatorului TV, Vlad.
Se pare că, aflat la capătul puterilor, Şerban a preferat, ieri, să se retragă undeva la ţară, în compania unui psiholog, fiind puternic afectat de evenimentele din ultimele zile. Între timp, familiile victimelor se pregătesc de funeraliile acestora.