”Serbia şi-a pierdut încrederea în NATO, din cauza rolului jucat de aceasta în crearea în ianuarie a Forţei de Securitate din Kosovo (FSK)”, a declarat, într-un interviu publicat duminică, ministrul sîrb al Afacerilor Externe, Vuk Jeremic. FSK a fost lansată la sfîrşitul lunii ianuarie şi ar urma să devină operaţională pînă în septembrie, cu un efectiv de 1.500 de militari, care urmează să ajungă pînă la 2.500 de militari şi 800 de rezervişti. Forţa de Securitate va îndeplini în principal misiuni legate de protecţia civililor, dar nu va avea funcţii de poliţie. Autorităţile sîrbe au calificat FSK drept ”ilegală şi paramilitară”, apreciind că înfiinţarea acesteia este total inacceptabilă. Vuk Jeremic a repetat că ”decizia de a creare a FSK încalcă flagrant Rezoluţia 1.244 a Consiliului de Securitate al ONU, singurul text de referinţă luat în considerare de Belgrad în legătură cu Kosovo”.
Rezoluţia 1.244, adoptată în iunie 1999, imediat după războiul din 1998-99, a plasat provincia sîrbă Kosovo sub controlul ONU, fără a aborda problema viitorului statut al acesteia. Belgradul nu recunoaşte proclamaţia de independenţă a Kosovo de la 17 februarie 2008 şi consideră acest teritoriu drept provincie sîrbă. Din 2006, Serbia face parte din Parteneriatul pentru Pace, un program de cooperare între NATO şi ţările care aspiră să adere la Alianţa Nord-Atlantică.