Liderul clasamentului mondial WTA şi principala favorită, americanca Serena Williams, a câştigat pentru a şaptea oară în cariera sa turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o sâmbătă, în finală, cu scorul de 7-5, 6-3, pe germanca Angelique Kerber, locul 4 WTA şi cap de serie nr. 4. Serena Williams şi-a trecut cu această ocazie în palmares al 22-lea său titlu de Mare Şlem, egalând-o pe germanca Steffi Graf, singura până în prezent cu cel mare număr de trofee majore cucerite în era profesionistă, începând din 1968. Recordul absolut este deţinut în continuare de australianca Margaret Court, care a câştigat 24 de titluri în anii '60-'70, unele dintre ele însă înaintea erei open. La aproape 35 de ani, pe care îi va împlini în luna septembrie, american va putea ataca acum acest record, pentru a încerca să devină cea mai bună jucătoare din toate timpurile. “În sfârşit, am obţinut al 22-lea titlu. Este, cu siguranţă, o mare uşurare. Mai mult ca orice, a fost o victorie entuziasmantă pentru mine. Obiectivul meu este să iau cel puţin un titlu de Mare Şlem pe an şi începeam să fiu sub presiune”, a spus Serena Williams, care şi-a luat astfel revanşa în faţa lui Kerber, după eşecul din finala Australian Open din acest an.
VICTORIE ŞI LA DUBLU
Tot sâmbătă, câteva ore mai târziu, Serena Williams a cucerit titlul şi în proba de dublu feminin de la Wimbledon, alături de sora sa mai mare, Venus Williams, cele două impunându-se în finală, cu scorul de 6-3, 6-4, în faţa perechii compuse din Timea Babos (Ungaria) şi Iaroslava Şvedova (Kazahstan). Acesta este al şaselea titlu cucerit de surorile Williams la Londra, după cele din 2000, 2002, 2008, 2009 și 2012. În total, cele două surori au adunat 14 trofee de Mare Şlem în tot atâtea finale de dublu disputate.
La dublu masculin, francezii Nicolas Mahut şi Pierre-Hughes Herbert au câştigat trofeul, impunându-se în finală, cu scorul de 6-4, 7-6 (7/1), 6-3, în faţa compatrioţilor lor Julien Benneteau şi Edouard Roger-Vasselin. Acesta este al doilea titlu de Mare Şlem cucerit împreună de Mahut şi Hebert, după cel obţinut anul trecut la US Open. Pe parcursul acestui an, cei doi au mai câştigat cinci turnee, trei dintre acestea de categoria Masters 1000. Aceasta a fost prima finală sută la sută franceză de la Wimbledon în era open.
FINALĂ INEDITĂ LA MASCULIN
Duminică, de la ora 16.00 (în direct la Digisport 1), este programată finala masculină de simplu, în care se vor întâlni britanicul Andy Murray, cap de serie nr. 2 şi locul 2 ATP, şi canadianul Milos Raonic, cap de serie nr. 6 şi locul 7 ATP. Favoritul publicului, Murray, a trecut sâmbătă, în semifinale, de Tomas Berdych, cap de serie nr. 10 şi locul 9 ATP, cu scorul de 6-3, 6-3, 6-3, în timp ce Raonic s-a impus la capătul unui meci-maraton în faţa multiplului campion de la Wimbledon, elveţianul Roger Federer, cap de serie nr. 3 şi locul 3 ATP, cu scorul de 6-3, 6-7 (3/7), 4-6, 7-5, 6-3. Câştigător la Londra în 2013, Murray se află la a treia sa finală pe iarba de la All England Club, în timp ce Raonic a acces pentru prima oară în carieră în ultimul act la un turneu de Mare Şlem.
Citeşte şi:
Serena Williams şi Kerber luptă pentru trofeu la Wimbledon
Halep va lua startul la turneul de la Bucureşti