ISAF, forţa NATO în Afganistan, şi-a exprimat, ieri, speranţa că militarul american deţinut de talibani de exact patru ani va fi eliberat rapid, în contextul în care Washingtonul s-a declarat pregătit pentru un schimb cu rebeli încarceraţi la Guantanamo Bay (Cuba). Armata americană a anunţat pe 2 iulie 2009 că sergentul Bowe Bergdahl a dispărut de trei zile dintr-o bază, în provincia Paktika. Talibanii au confirmat ulterior că l-au capturat. „După patru ani, aşteptăm în continuare întoarcerea sergentului Bergdahl şi doresc, sincer, ca această aşteptare să se încheie rapid”, a declarat generalul american Joseph Dunford, comandantul ISAF. După deschiderea unui birou politic taliban la Doha, pe 18 iunie, SUA s-au declarat pregătite să discute despre un schimb de deţinuţi cu talibanii, care reclamă eliberarea a aproximativ 15 complici deţinuţi la închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay. Bowe Robert Bergdahl a fost primul militar american capturat în Afganistan, după intervenţia internaţională condusă de SUA în această ţară, în 2001.