Serghei Bagapş, reînvestit preşedinte al Abhaziei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Serghei Bagapş, reînvestit preşedinte al Abhaziei

Externe 13 Februarie 2010 / 00:00 308 accesări

Serghei Bagapş a fost reînvestit, vineri, în funcţia de preşedinte al Abhaziei, iar Rusia îi va oferi un cadou special, reluând zborurile regulate către staţiunea de la Marea Neagră a fostei elite sovietice, după o întrerupere de 15 ani. Bagapş, în vârstă de 60 de ani, a câştigat alegerile prezidenţiale din decembrie, cu 59,37% din voturi. Rusia, care a ajutat Abhazia să îşi obţină independenţa faţă de Georgia, a fost reprezentată la ceremonia de învestire de preşedintele Consiliului Federaţiei, Serghei Mironov şi 14 guvernatori regionali, inclusiv primarul oraşului Moscova, Iuri Lujkov. Eduard Kokoiti, preşedintele Osetiei de Sud, care şi-a dobândit, la rândul său, independenţa faţă de Georgia în urma războiului ruso-georgian din august 2008 şi liderul regiunii separatiste moldovene Transnistria, Igor Smirnov, au participat, la rândul lor, la ceremonie. Venezuela şi Nicaragua, care au recunoscut independenţa Abhaziei, au fost reprezentate de ambasadorii lor în Rusia. Ministrul abhaz de Interne, Orat Heţia, a declarat că în regiune au fost luate “măsuri de securitate fără precedent”.



12