Nu ne prea vine să credem, dar, potrivit Ministerului iranian de Externe, citat de site-ul agenţiei Reuters, Rusia a suspendat utilizarea unei baze aeriene din Iran pentru lansarea raidurilor în Siria. Chiar şi formularea sună ciudat: „suspendarea utilizării”... dar, lăsând la o parte ...
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și secretarul de Stat american, John Kerry, au purtat o discuție telefonică privind pașii care trebuie urmați pentru soluționarea conflictului din Siria și pentru eliminarea grupărilor teroriste din această țară, a anunțat Ministerul rus de ...
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a discutat vineri la telefon cu secretarul de stat american, John Kerry, în special despre măsurile vizând consolidarea acordului de încetare a focului din Siria, a anunțat diplomația rusă într-un comunicat, scrie AFP. O discuție telefonică ...
Moscova, prin ministrul său de externe Serghei Lavrov, a exclus joi posibilitatea unui "plan B" pentru reglementarea conflictului sirian, precizând că nu există alternativă la recentul acord ruso-american privind încetarea focului în Siria. "Nu este și nu va fi niciun plan B ...
Președintele rus, Vladimir Putin, nu i-a cerut omologului său sirian Bashar al-Assad să plece de la putere și nici nu i-a oferit azil politic în Rusia, a declarat marți ministrul rus de externe Serghei Lavrov, într-o conferință de presă la Moscova în care a prezentat un bilanț al ...
Convingerea SUA că este o națiune excepțională constituie un obstacol în combaterea terorismului, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti. "Factorul care nu ajută cauzei (combaterii terorismului) este convingerea SUA că sunt o națiune excepțională. Ei ...
Armata rusă este preocupată de instalarea sistemelor NATO antirachetă în România, Polonia şi în alte ţări europene, urmând să ia măsuri pentru contracararea acestor ameninţări, afirmă colonelul Oleg Puşni, directorul Institutului de Cercetare al Ministerului rus al Apărării ...
Serghei Şamberin, adjunctul ministrului Apărării din republica separatistă ucraineană Doneţk, a acuzat forţele de securitate ucrainene că au folosit bombe chimice când au bombardat satul Semenovka din Donbas, relatează Sputnik. Potrivit lui Şamberin, după acest bombardament, mai mulţi locuitori au ...
La sfârșitul săptămânii trecute, Moscova a prezentat lista neagră cu personalitățile europene a căror prezență este considerată indezirabilă pe teritoriul Federației Ruse, printre care se află și cinci români. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a ...
Rusia nu va permite un amestec al SUA în afacerile sale interne, a declarat astăzi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, chemat la raport în Consiliul Federației (camera superioară a parlamentului rus), relatează TASS. 'Cred că astfel de acțiuni ar fi devastatoare pentru relațiile ...
NATO a cerut astăzi Rusiei să-și retragă toate trupele și armamentul greu din estul Ucrainei și să înceteze susținerea acordată separatiștilor proruși din această regiune, a declarat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, după o întâlnire avută la ...
Moscova este pregătită să reia cooperarea cu Washingtonul, însă doar pe bază de egalitate, a anunţat, marţi, Ministerul rus de Externe, citat de agenţia rusă Sputnik. ”Şefii diplomaţiilor rusă şi americană au avut o întrevedere sinceră şi extinsă asupra unei game largi de probleme de ...
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, se va întâlni, mâine la Soci, cu omologul său american, John Kerry, pentru a discuta pe marginea situaţiilor din Ucraina, Yemen, Irak şi Siria, a declarat o sursă diplomatică de la Moscova, citată de RIA Novosti. "Vizita lui Kerry este foarte ...
Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, care a vizitat joi, împreună cu omologul său rus, Serghei Lavrov, locurile unde s-a purtat bătălia de la Stalingrad, a prezentat Rusiei scuze pentru suferințele pe care trupele germane le-au provocat în acea confruntare. ”Acești ...
Aplicarea acordurilor de pace încheiate la Minsk în februarie, între autoritățile de la Kiev și rebelii separatiști din estul Ucrainei, pare tot mai greu de realizat, în condițiile în care ambele părți semnatare ale acordurilor se acuză reciproc de ...
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a transmis telefonic, miercuri, secretarului de stat al SUA, John Kerry, că prezenţa unor militari americani în Ucraina încalcă angajamentul Kievului de a retrage toate unităţile străine şi mercenarii de pe teritoriul ţării. ”Lavrov a atras ...