Războiul care macină Ucraina pare fără sfârșit, în ciuda tuturor eforturilor diplomației internaționale sau sancțiunilor economice. Un bilanț întocmit ieri de AFP pe baza datelor oficiale a arătat că ...
Preşedintele american, Barack Obama, a rostit marţi, în faţa Congresului american, discursul anual privind Starea Naţiunii, ocazie de a trece în revistă principalele mize pentru anul în curs. În primul rând, Obama a ...
Preşedintele Vladimir Putin nu va participa la ceremoniile de marcare a 70 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrarea Auschwitz, pe 27 ianuarie, pentru că nu a primit "invitaţie oficială", a declarat, astăzi, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, într-o conferinţă de ...
Rusia a acuzat astăzi Statele Unite că vor "să domine lumea", impunându-şi poziţia în faţa europenilor în privinţa crizei ucrainene, după discursul preşedintelui american Barack Obama privind Starea Naţiunii, relatează AFP. "Statele Unite vor să domine lumea", a ...
Letonia consideră că 2014 a fost un an îngrozitor pentru securitatea europeană și, la fel ca întreaga UE, nu recunoaște anexarea Crimeei. Șeful diplomației letone, Edgars Rinkevics, a acordat un interviu cotidianului rus „Kommersant”, la finalul întrevederii avute ...
Numărul de confruntări armate din regiunea ucraineană Donbas s-a redus ușor, a anunțat, într-un interviu publicat ieri de cotidianul german „Die Welt”, secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg. Acesta a subliniat că în estul ...
Pe o distanță de trei kilometri, care trebuia parcursă într-o oră, potrivit autorităților franceze, opt președinți de state şi numeroşi lideri europeni, printre care preşedintele român, Klaus Iohannis, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Parlamentului ...
Parisul devine astăzi capitala mondială a luptei împotriva terorismului, printr-o reuniune internaţională şi un marş republican la care vor participa peste un milion de persoane, între care zeci de lideri străini, după atentatele comise de trei jihadişti şi soldate cu 17 morţi, relatează AFP ...
În estul Ucrainei, armistițiul pare să fi luat sfârșit, după ce vineri, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Andrei Lisenko, a anunțat moartea unui militar ucrainean și rănirea altor cinci în ultimele 24 de ore. Insurgenţii pro-ruşi au lansat obuze de artilerie ...
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este, pentru al zecelea an consecutiv, lider al topului primelor zece personalități politice din țara sa, acumulând un număr record de voturi - circa 81% - în acest an, potrivit unui sondaj realizat de Centrul pentru Studierea Opiniei Publice din ...
Vladimir Putin este pentru al zecelea an consecutiv lider al Topului primelor 10 personalități politice din țara sa, acumulând un număr record de voturi (81%) în acest an, potrivit unui sondaj realizat de Centrul pentru studierea opiniei publice din Moscova. Popularitatea ...
Negocieri de pace între rebelii pro-ruși și Kiev vor avea loc miercuri și vineri la Minsk, a anunțat luni președintele ucrainean, Petro Poroșenko, după o convorbire telefonică cu șefii de stat rus, german și francez. Un comunicat al președinției franceze nu evocă ...
Degringolada cursului petrolului, care s-a ieftinit cu peste 50% de la jumătatea lunii iunie, va afecta bugetele Apărării la nivel mondial, restrângând marja de manevră a ţărilor producătoare, dar extinzând-o pe cea a ţărilor consumatoare. Cum preţul barilului Brent a scăzut sub 60 de dolari, bugetele ...
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a asigurat marţi că Donbas nu va deveni o a doua Crimee, pledând pentru integritatea teritorială a Ucrainei. ”Crimeea este unică. Estă pământ rusesc. În ceea ce priveşte estul Ucrainei, pledăm pentru integritatea teritorială a ţării”, a declarat ...
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că un nou armistiţiu a fost decretat, ieri dimineaţă, în regiunile din estul Ucrainei, unde forţele guvernamentale înfruntă rebeli pro-ruşi, și că acesta era deja respectat. ”Ucraina este pregătită să acţioneze astfel încât sângele să ...
Premierul rus, Dmitri Medvedev, a transmis, astăzi, un mesaj premierului Victor Ponta cu ocazia Zilei Naţionale, în care urează românilor pace şi prosperitate şi îşi exprimă convingerea că o consolidare a interacţiunii practice în diverse domenii corespunde intereselor României ...