Serghei Narîşkin, preşedinte al noii Dume de Stat din Rusia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Serghei Narîşkin, preşedinte al noii Dume de Stat din Rusia

Externe 22 Decembrie 2011 / 00:00 425 accesări

Fostul şef al administraţiei prezidenţiale, Serghei Narîşkin, un apropiat al lui Vladimir Putin, a fost ales, ieri, în funcţia de preşedinte al noii Dume de Stat, Camera Inferioară a Parlamentului rus. Deputat al partidului de guvernământ Rusia Unită, Narîşkin a fost ales cu 238 de voturi, exact câte mandate are formaţiunea sa în Dumă. Serghei Narîşkin îi succede la şefia Dumei lui Boris Grîzlov, care a deţinut această funcţie pe parcursul ultimelor două legislaturi, dar a renunţat la mandatul de deputat în noul for legislativ, constituit în urma alegerilor din 4 decembrie. Licenţiat în economie la universitatea din Leningrad (Sankt-Petersburg), Narîşkin a lucrat în anii \'80 la Ambasada URSS în Belgia, apoi, la începutul anilor \'90, la primăria Sankt-Petersburgului, ca şi Vladimir Putin. Narîşkin, în vârstă de 57 de ani, a deţinut din mai 2008 până în decembrie 2011 postul de şef al administraţiei prezidenţiale ruse. El a mai avut şi anterior funcţii de conducere în Guvernul rus. Potrivit media ruse, Serghei Narîşkin ar proveni, ca şi Vladimir Putin, din fostul serviciu secret rus KGB. Deşi era singurul cu şanse reale de a fi ales, şi celelalte trei partidele politice din Duma de Stat au propus câte un candidat pentru funcţia de preşedinte al noului for legislativ.

Ca şi în legislatura precedentă, în Dumă au intrat patru din cele şapte partide înscrise în cursa electorală (alte trei nu au trecut pragul de 7%). Este vorba de Rusia Unită, care deţine 238 de mandate din totalul de 450; Partidul Comunist - 92; Rusia Justă (de centru-stânga) - 64; Partidul Liberal-Democrat (naţionalist) - 56. Configuraţia Parlamentului reflectă raportul de forţe din ţară, au opinat preşedinte rus, Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin, invitaţi la prima şedinţă a noii Dume. Deşi s-a clasat pe primul loc la alegeri, partidul de guvernământ Rusia Unită a înregistrat un declin faţă de scrutinul precedent din 2007, când a obţinut 64% din sufragii, respectiv 315 mandate de deputat. În schimb, opoziţia, care a acuzat Rusia Unită de fraude masive, a ieşit întărită din alegeri.

Un raport preliminar asupra fraudelor din legislativele ruse a dezvăluit că majoritatea infracţiunilor electorale s-au înregistrat la Moscova. ”Pe parcursul campaniei, angajaţii Ministerului de Interne au întocmit 2.091 rapoarte administrative. Majoritatea fraudelor electorale s-au înregistrat la Moscova (462 cazuri), precum şi în regiunile Stavropol (96), Samara (88), Sverdlovsk (80) şi Novossibirsk (64)”, potrivit site-ului Kremlinului. Raportul a fost prezentat preşedintelui Dmitri Medvedev. Numeroase manifestaţii pentru anularea scrutinului din cauza presupuselor fraude au avut loc în diverse oraşe ruse şi în străinătate de la alegerile din 4 decembrie.

Pe de altă parte, Aleksei Navalni, figură-cheie în protestele din Rusia faţă de alegerile legislative, a fost eliberat din închisoare şi a promis noi proteste. După ce a stat 15 zile în închisoare, pentru obstrucţionarea poliţiei, bloggerul anticorupţie a fost eliberat ieri dimineaţă. Câteva ore mai târziu, prima şedinţă a noii Dume a început. Poliţia spune că 25 de persoane care protestau în faţa clădirii au fost arestate. Navalni a declarat după eliberare că vor fi făcute eforturi deosebite pentru continuarea mişcării de protest. Un protest amplu este programat pentru sâmbătă, la Moscova. ”Nu mă tem, iar aceste 15 zile m-au convins că nu am de ce să mă tem. Lor să le fie teamă”, a mai spus bloggerul.



12