Căpitanul echipei Real Madrid, Sergio Ramos, a primit luni un tricou comemorativ de la președintele Florentino Perez, cu numărul 500, după ce sâmbătă a jucat, la victoria cu 3-1 împotriva Osasunei, al 500-lea său meci pentru formația madrilenă. Fundașul în vârstă de 30 de ani a devenit al 12-lea jucător care atinge această ștachetă la Real Madrid, formație pentru care a jucat 350 de meciuri în campionat, 96 în Liga Campionilor, 39 în Cupa Spaniei, 10 în Supercupa Spaniei, 2 în Supercupa Europei și 3 la Campionatul Mondial al cluburilor. Palmaresul lui Sergio Ramos la Real Madrid cuprinde toate trofeele posibile: 2 Ligi ale Campionilor, 2 Campionate Mondiale ale cluburilor, 2 Supercupe ale Europei, 3 titluri, 2 Cupe și 2 Supercupe în Spania.
Sergio Ramos este cunoscut drept omul golurilor decisive pentru Real Madrid. În 2014, fundaşul spaniol a egalat în ultima fază a finalei Ligii Campionilor cu Atletico Madrid şi a dus în prelungiri partida câştigată apoi cu 4-1 de Real, după timpul suplimentar. El a repetat scenariul şi în acest an, în Supercupa Europei: a egalat în minutul 90 al partidei cu FC Sevilla şi a dus meciul de la Trondheim în prelungiri, unde gruparea de pe Santiago Bernabeu s-a impus cu 3-2. În acest sezon, Ramos a adus un punct echipei lui Zinedine Zidane în El Clasico de pe terenul Barcelonei, graţie unui gol marcat în minutul 90. La o săptămână distanţă a marcat în al treilea minut de prelungire golul victoriei lui Real împotriva lui Deportivo La Coruna. 66 de goluri a înscris în tricoul lui Real Madrid, în toate competiţiile, fundaşul cumpărat în 2005 de la Sevilla, la 19 ani, pentru 27 de milioane de euro.
Liderul prezențelor în tricoul echipei Real Madrid este atacantul Raul, cu 741 de meciuri. Urmează în acest clasament al gloriilor Casillas (725), Sanchis (710), Santillana (645), Hierro și Gento (601), Camacho (577), Pirri (561), Michel (559), Guti (542) și Roberto Carlos (527).