Instanţa supremă a decis, astăzi, cercetarea sub control judiciar a lui Sergiu Lucinschi (foto), fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, şi arestarea preventivă a ofiţerului de poliţie de la DIICOT Constantin Comăneanu, în dosarul de şantaj şi trafic de influenţă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în parte cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, din 1 aprilie până în 30 aprilie, doar pentru Constantin Comăneanu. În cazul lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, instanţa a dispus măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, din 1 aprilie până în 30 mai, respingând astfel cererea DNA de arestare preventivă. În timpul controlului judiciar, Sergiu Lucinschi are interdicţie să părăsească România şi să comunice cu suspecţii, denunţătorii, martorii şi experţii din dosar. De asemenea, Sergiu Lucinschi trebuie să meargă la Poliţia Oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, în zilele stabilite prin programul de supraveghere, să se prezinte în faţa procurorilor sau la instanţă ori de câte ori este chemat şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa. Decizia de miercuri poate fi contestată de procurori şi de Lucinschi şi Comăneanu la instanţa supremă. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au reţinut în noaptea de luni spre marţi pe omul de afaceri Sergiu Lucinschi pentru șantaj şi trafic de influenţă şi pe Constantin Comăneanu, ofițer de poliție la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru luare de mită. După expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, Sergiu Lucinschi a fost lăsat liber. În acelaşi dosar, procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj şi Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, sunt urmăriţi penal pentru complicitate la șantaj.