La numai două zile după ce şi-a anunţat demisia din PSD, senatorul Sergiu Nicolaescu s-a răzgândit şi numai pleacă din partid. Vestea a fost dată de liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, care a declarat că Nicolaescu a afirmat, la şedinţa de ieri dimineaţă a grupului PSD din Senat, că revine asupra demisiei din partid. „A venit şi ne-a spus că îi pare rău că a luat această decizie şi că îşi cere scuze că au fost unele presiuni din partea unor colegi pentru a demisiona. Nu ne-a spus cine a făcut presiunile, a spus doar că îşi cere scuze şi revine în grup şi în partid”, a afirmat Sârbu. Senatorul Sergiu Nicolaescu anunţase, luni, că a demisionat din PSD pentru că între el şi „anumite persoane” din conducerea formaţiunii există „o nepotrivire de caracter”. Nicolaescu a afirmat că demisia din PSD, partid al cărui membru a fost peste 20 de ani, poate fi asemuită cu „un divorţ”. Senatorul a menţionat că demisia nu îi fusese încă „aprobată”. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că regretă plecarea senatorului Sergiu Nicolaescu din partid şi s-a arătat uimit de decizia acestuia. La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi, că, personal, încearcă să-l convingă pe Sergiu Nicolaescu să revină asupra deciziei de a demisiona din PSD, deoarece îl preţuieşte foarte mult şi a avut o colaborare de 20 de ani şi i-ar părea rău ca această hotărâre să rămână definitivă.