Festivalul „Callatis”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Mangalia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa şi Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, în perioada 9-16 august, va debuta duminică, pe scena-scoică din Portul Turistic Mangalia. Timp de o săptămînă, publicul de la malul mării va putea urmări, în fiecare seară, show-uri cu tematică specifică şi artişti-surpriză prezenţi la cea de-a XI-a ediţie a festivalului, care, anul acesta, se desfăşoară sub genericul „Hai Acasă!”.
Noul imn al festivalului „Callatis” a fost prezentat în cadrul unei conferinţe de presă, organizată ieri, la Club Vision din staţiunea Olimp. Piesa este compusă de Dani Alexandrescu şi a fost interpretată de Răzvan de la trupa Ro-mania, concomitent cu prezentarea fetelor care participă la concursul „Miss Diaspora”. Prezent la conferinţă, primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, a menţionat că Festivalul „Callatis” reprezintă cea mai bună oportunitate pentru a face lobby nu numai oraşului Mangalia, ci şi turismului românesc şi a sudului litoralului. „Mangalia reprezintă capitala românilor de pretutindeni şi marea mea dorinţă este să nu politizăm festivalul, indiferent de apartenenţă politică, culoare sau religie, pentru că cei care sînt aici şi realizează festivalul au venit cu inima deschisă”, a precizat Mihai Claudiu Tusac. Edilul Mangaliei a ţinut să le mulţumească tuturor celor s-au implicat şi au muncit luni de zile, pentru ca festivalul să poată fi realizat şi a adăugat: „Callatis 2009 este al cetăţenilor Mangaliei, al judeţului Constanţa şi al turiştilor aflaţi pe litoral. Este momentul să uităm de necazurile care ne apasă, grijile, criza financiară sau cea politică din ţară”.
Startul festivalului se va da cu Gala „Callatis Junior”, un eveniment pentru copii, care reuneşte grupuri şi solişti premiaţi în cadrul unor festivaluri autohtone de anvergură. „Callatis” 2009 prezintă, în premieră, o seară dedicată copiilor şi adolescenţilor, un spectacol susţinut de copii talentaţi din toate colţurile ţării, premiaţi la concursuri şi festivaluri din ţară şi din străinătate. Evenimentul este realizat de Lămîiţă Melu şi prof. Traian Broască.
Ziua de 10 august este rezervată formaţiilor româneşti, care vor organiza un „Carnaval”. Pe scena festivalului vor fi prezenţi Fuego, Miki, Pepe, Fly Project, Crush & Alexandra Ungureanu, Geta Burlacu sau Ovidiu Lipan „Ţăndărică” & Grupul Balcano şi Stelu Enache. Seara se va încheia cu recitalul de 45 de minute al trupei Ricchi e Poveri, una dintre cele mai cunoscute formaţii pop din Italia, care a avut un real succes în anii ’70 şi ’80.
Următoarea seară a Festivalului „Callatis” va găzdui Gala Folclorului Românesc, intitulată „Dor de Callatis”, care va aduce pe scenă artişti de renume ai muzicii populare, precum Daniela Condurache, Petrică Mîţu Stoian, Constantin Enceanu, Steliana Sima, Sava Negrean Brudaşcu sau Nina Predescu, ansamblurile „Baladele Deltei\" şi „Plaiuri Dobrogene\" şi Orchestra „Dor Românesc\", ultima fiind dirijată de Ştefan Cigu. Seara va fi prezentată de două personalităţi marcante ale folclorului românesc, Maria Dragomiroiu şi Aurel Tămaş. Prezentă la conferinţa de presă de ieri, din staţiunea Olimp, Florentina Satmari, organizatorul serii de folclor, a declarat: „Deşi va avea loc în ziua de... 13, folclorul va bate toate recordurile. Folclorul are succesul şi publicul său aparte”. Satmari organizează, de mai mulţi ani, festivaluri de folclor şi susţine că ediţiile nu seamănă între ele. „Callatis 2009 va găzdui gala folclorului popular, care acoperă toate zonele folclorice şi avem cîte doi reprezentanţi din fiecare zonă”, a declarat Satmari.
„Callatis”, primul festival de amploare din România care aduce un tribut inventatorului showbiz-ului muzical, Michael Jackson
După seara de folclor, publicul se va delecta, pe 12 august, cu spectacolul intitulat „Steaua de Mare”, realizat în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Miercuri vor concerta pe scenă artişti autohtoni, precum: Dan Bălan, Akcent, Marcel Pavel, Krypton, Analia Selis, Linda & Flavius Teodosiu, Poesis, Spin, Nicola, Nico, Ladies, Lavinia.
Spectacolul incendiar, intitulat „Hiturile Verii”, presupune cele mai apreciate şi difuzate piese ale momentului, iar spectatorii vor avea ocazia să-i vadă live pe artiştii lor preferaţi, precum DJ Project, Laurenţiu Duţă, Cream, Ela Rose, Connect-R, Andreea Bănică, Alex, Nick Kamarera & Deep Side, Akcent, Inna, Morris, DJ Layla feat. Alissa, Vali Bărbulescu featuring Damon şi Alina Sorescu. Emil Burloi este realizatorul evenimentului de joi. Prezent la conferinţa de presă, Burloi a declarat: „Va avea loc un moment surpriză, remember Michael Jackson. Este primul festival de amploare din România care reuneşte mari artişti români, ce vor aduce un tribut, prin muzica şi dansul lor, inventatorului showbiz-ului muzical”.
Consiliul Judeţean Constanţa, împreună cu Ministerul Mediului şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, va lansa campania „Eco Litoral”, în seara de vineri. Festivalul „Callatis” va găzdui o serie de concerte pentru a susţine ecologizarea turismului românesc, cu artişti precum Mihai Trăistariu, Ana Lesko, Animal X, Vunk, Hora, Delia, Celia, Corina, Bere Gratis, Hara şi Fun Factory. În seara care va fi prezentată de Lavinia Şandru şi Radu Fornea va avea loc şi recitalul de lansare al trupei Vizavi.
18 tinere de origine română vor concura pentru mult- rîvnitul titlu „Miss Diaspora”
„Callatis 2009” pregăteşte, pentru penultima seară, concursul „Miss Diaspora”. Olimpiada Frumuseţii Româneşti îşi va desemna laureatele. Seara va fi prezentată de Adrian Enache şi Irninis Miricioiu, iar cele 18 fete de origine română provin din ţări ca Germania, Belgia, Franţa, Italia, Portugalia, Serbia, Cehia, Spania, Turcia, Canada, Australia şi Statele Unite ale Americii. Toate fetele au fost numite de primarul Mangaliei drept „cei mai frumoşi ambasadori, cu care ne mîndrim şi care, peste ani, îşi vor aminti cu plăcere de Mangalia”.
Ultima zi a Festivalului „Callatis” se va numi „Callatis Fiesta”, titlul fiind cel mai reprezentativ pentru unul dintre cele mai vechi şi mai apreciate festivaluri din România. În cadrul ediţiei de anul acesta, ritmurile latino vor exploda pe scena festivalului, care se va încheia cu o serie de prestaţii live ale unor artişti autohtoni, precum Loredana, Smiley, Puya, Lavinia, Montuga, DJ Rino & Silvia, Essenzza, Chicanos, Cristina Rus, Alb Negru.
„Callatis 2009” s-a impus de-a lungul celor 11 ani de existenţă drept un reper în viaţa cultural-artistică din România, iar organizatorii de anul acesta apelează la toţi iubitorii de spectacole de neuitat să participe la festivalul din capitala estivală a românilor de pretutindeni, Mangalia.