Constănţenii care ştiu să aprecieze show-urile de stand-up comedy sînt invitaţi, în această săptămînă, la două evenimente live, ai căror protagonişti sînt membrii grupurilor „Brigada 2 pe trei” şi „Deko”. „Brigada 2 pe trei” le-a pregătit amatorilor de umor de calitate de la malul mării, pentru această sîmbătă, cu începere de la ora 20.30, o seară de comedie găzduită de Taclale cafe. Preţul unui bilet de intrare la show-ul de stand-up comedy este de 10 lei.
Grupul „Brigada 2 pe trei” este, de fapt, un duet, din a cărui componenţă
fac parte Sorin Pîrcălab şi Flavius Kocsis. „Facem umor de cîţiva ani. În septembrie 2008 am început proiectul Brigada, am susţinut acest show în diverse cluburi din mai multe oraşe: Tîrgu Mureş, Oradea, Arad, Satu Mare, Piteşti, Braşov, Galaţi, iar acum vrem să arătăm şi celor din Constanţa că umorul de calitate nu a dispărut”, spune Sorin Pîrcălab.
De asemenea, în această duminică, de la ora 21.30, în clubul Phoenix, publicul constănţean care îndrăgeşte trupa „Deko” este aşteptat la un show antrenant şi amuzant. Biletele se găsesc la preţul de 25 de lei, la sediul clubului Phoenix.
Deko este o trupă care revine periodic pe scena de la malul mării, la cererea publicului constănţean, care o întîmpină, de fiecare dată, cu entuziasm şi în locaţii arhipline. Grupul a luat fiinţă în anul 2003, în prezent avîndu-i ca membri pe Costel Bojoc, Viorel Dragu şi Claudiu Teohari.