Seri muzicale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Teatrul „Oleg Danovski”

Seri muzicale

Cultură 22 Martie 2010 / 00:00 540 accesări

Săptămâna spectacolelor de la malul mării se deschide în această seară, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, cu un eveniment muzical organizat de instituţia gazdă, împreună cu Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR). Este vorba despre un concert prezentat în foaierul teatrului, sub titulatura „Fagottissimo”, de Cristian Buciumaş, Mihai Timofte, Pavel Ionescu şi Mihai Badiu. Aceştia vor interpreta, la fagot, partituri de Weissenborn, Harley, Miles, Berlioz, Schickele, Piazzolla şi Joplin.

Seara de miercuri este din nou rezervată pentru constănţenii melomani, care sunt invitaţi la o altă manifestare deosebită, ai cărei organizatori sunt Teatrul „Oleg Danovski” şi UCIMR. Începând cu ora 18.00, în foaierul teatrului, va avea loc o „Seară camerală” cu un program de excepţie, din care fac parte lucrări de Reinecke, Schubert, Kalliwoda, Schumann, Doppler. Recitalul va fi susţinut de Mihail Vârgă, la flaut şi Daniel Sărăcescu, la pian.

Iubitorilor muzicii de operă li s-a pregătit, pentru seara de joi, de la ora 18.00, capodopera verdiană „Rigoletto”. La pupitrul orchestrei simfonice a teatrului constănţean se va afla maestrul Gheorghe Stanciu. În rolurile principale vor putea fi urmăriţi interpreţi lirici cu mare succes la publicul constănţean şi nu numai: Răzvan Săraru - ducele de Mantua, Ştefan Popov din Bucureşti - Rigoletto, Roxana Bageac - Gilda, Constantin Acsinte - Sparafucile, Lucia Mihalache -Maddalena, Gabriela Dobre - Giovanna, Laurenţiu Severin - contele Monterone, Marius Eftimie - Marullo, Doru Iftene - Mateo Borsa, Iulian Bratu - contele Ceprano, Delia Ionescu - contesa Ceprano, Garofiţa Hudema - pajul şi Florin Bărbuţă - uşierul.

Regia artistică a versiunii constănţene a operei „Rigoletto” este semnată de Emil Strugaru, iar scenografia de Grigore Gorduz.

Premiera operei a avut loc pe 11 martie 1851, la Teatro La Fenice din Veneţia. Libretul este scris de Francesco Maria Piave, după piesa „Regele se amuză”, de Victor Hugo. Personajele pline de viaţă şi muzica însufleţită au făcut din Rigoletto una dintre operele preferate ale publicului, de-a lungul timpului.

De asemenea, pentru vineri, Teatrul „Oleg Danovski” a pregătit un eveniment muzical închinat Sărbătorii Învierii Domnului. Sub titulatura „Sărbătoare luminată” va avea loc, începând cu ora 18.00, un concert dirijat de maestrul Răsvan Cernat. Solişti vor fi Lucia Mihalache, Mădălina Diaconescu şi Stela Sârbu, care vor evolua alături de corul şi orchestra teatrului constănţean, iar maestru cor este Adrian Stanache. Din program fac parte A. Vivaldi şi G.B. Pergolesi, cu „Stabat mater”.



12