Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” deschide săptămâna culturală, astăzi, de la ora 18.30, cu un recital liric oferit în foaier de soprana Laura Eftimie, baritonul Marius Eftimie şi tenorul Doru Iftene, acompaniaţi la pian de Inga Dăşanu. În programul serii se vor regăsi lucrări din creaţia compozitorilor: Tiberiu Brediceanu, Gaetano Donizetti, Antonin Dvorak, Sabin Drăgoi, George Gershwin, Giacomo Puccini, Umberto Giordano, Franz Schubert şi Eldo di Lazzaro.
Melomanii sunt aşteptaţi la TNOB şi vineri, de la ora 18.30, la un concert simfonic sub bagheta tânărului dirijor Daniel Enăşescu, de la Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti. În program sunt incluse uvertura la opera „Scara de mătase”, de Gioachino Rossini, o suită din baletul „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, şi Simfonia nr. 9 în Mi minor, opus 95 „Din lumea nouă”, de Antonin Dvorak.
Săptămâna muzicală se va încheia la TNOB duminică, de la ora 18.30, cu opera „Elixirul dragostei”, de Donizetti, sub bagheta dirijorului orădean Romeo Rîmbu.