Serie neagră pentru Săgeata

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 16-a: SĂGEATA NĂVODARI - DINAMO BUCUREŞTI 0-1

Serie neagră pentru Săgeata

Sport 02 Decembrie 2013 / 00:00 809 accesări

Seria negativă a celor de la Săgeata Năvodari a continuat sâmbătă, când echipa pregătită de Tibor Selymes a înregistrat al patrulea eşec consecutiv, cedând la limită, scor 0-1 (Curtean 49), în disputa cu Dinamo Bucureşti, găzduită de stadionul “Farul” din Constanţa, în etapa a 16-a a Ligii 1 la fotbal. Mai motivaţi decât adversarii, năvodărenii au controlat prima repriză, când şi-au creat mai multe oportunităţi de a marca. Astfel, Grigoraş a trimis puţin pe lângă poartă, în min. 14, apoi Vezan a expediat două şuturi periculoase, în min. 18 şi 30, dar ambele au ratat ţinta. Oaspeţii s-au văzut pentru prima oară în min. 35, când Dr. Grigore a trimis sub transversală din 16 m, dar Pogacsics a respins cu un reflex spectaculos. Repriza secundă a debutat cu o gafă imensă în defensiva gazdelor, I. Filip II respingând greşit o minge până la Curtean, iar mijlocaşul bucureştean a înscris cu un şut plasat din 8 m. Au urmat o perioadă de dominare a dinamoviştilor, care ar fi trebuit să primească două lovituri de pedeapsă, la un fault comis asupra lui C. Matei de Mera şi la henţul lui Al. Grigoraş în propria suprafaţă de pedeapsă, dar centralul Cătălin Popa a lăsat jocul să continue. Săgeata a căutat egalarea şi S. Chiţu a ratat nepermis, trimiţând mult peste poartă, în min. 71, dintr-o poziţie excelentă. Echilibrul numeric s-a rupt în min. 76, când Mera l-a lovit cu cotul în faţă pe C. Matei şi a văzut cartonaşul roşu. Drept urmare, năvodărenii nu au mai avut forţa de a presa pe final, iar înfrângerea i-a apropiat şi mai mult de zona fierbinte a clasamentului.

SITUAŢIE DE CRIZĂ La finalul partidei, antrenorul Tibor Selymes a recunoscut că echipa sa trece printr-un moment mai delicat. „A fost un meci echilibrat în prima parte, dar am făcut un cadou în repriza secundă şi ne-am făcut singuri meciul greu. Avem probleme în atac, pentru că ne creăm ocazii, dar nu reuşim să marcăm. Este o situaţie de criză, ţinând cont că nu mai am câştigat de patru meciuri şi urmează o deplasare la CFR Cluj. Ne-am propus să avem 18 puncte la finalul turului, dar avem ocazia să facem acest lucru dacă vom câştiga la Cluj. Este destul de greu, dar ne vom juca şansele”, a spus Selymes.

Au evoluat - Săgeata Năvodari (antrenor Tibor Selymes): Pogacsics - I. Filip II, Mera, Fl. Popa, V. Lupu - Vezan, N’Doye - Fl. Achim (70 Sorian), Tigoianu, Al. Grigoraş (85 I. Iordache) - M. Roman II (57 S. Chiţu); Dinamo (antrenor Flavius Stoican): Naumovski - L. Rus, Durimel, Dr. Grigore, Grecu - I. Lazăr, Thicot, Elton (74 Zougoula), Curtean - C. Matei (86 C. Munteanu), D. Rotariu (68 I. Şerban). Cartonaşe galbene: Tigoianu, V. Lupu, Fl. Popa, N’Doye / Dr. Grigore, C. Matei, D. Rotariu. Cartonaş roşu: Mera (min. 76). Arbitri: Cătălin Popa (Piteşti) - Sebastian Gheorghe (Suceava) şi Alexandru Cerei (Cluj).



12