Service auto branşat ilegal la reţeaua de apă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Plângere penală

Service auto branşat ilegal la reţeaua de apă

Social 18 Ianuarie 2012 / 00:00 854 accesări

În timp ce constănţenii de rând fac tot posibilul pentru a-şi plăti, la timp, facturile la utilităţi, uneori cu sacrificii foarte mari, unii agenţi economici aleg să încalce legea şi se branşează ilegal la sursele de apă sau energie electrică. Echipele Corpului de control din cadrul SC RAJA SA Constanţa au efectuat, ieri, o acţiune de control a abonaţilor din cartierul constănţean Abator. Nu mică a fost surprinderea lucrătorilor când au descoperit, pe şoseaua Mangaliei, un service auto branşat ilegal prin două sisteme de alimentare clandestine. „Cele două corpuri de clădire aparţinând societăţii SCM Auto Sud au fost debranşate de la sistemul de alimentare cu apă în urma unei cereri formulate de reprezentanţii firmei, în 2010, pe motiv că punctul de lucru va fi desfiinţat. Între timp au mai fost efectuate controale în cadrul societăţii, nefiind depistate nereguli. Astăzi (ieri – n.r.), însă, în cadrul controlului s-a constatat că cele două imobile erau branşate ilegal”, a declarat purtătorul de cuvânt al SC RAJA SA, Irina Oprea. Ea a explicat că service-ul propriu zis era alimentat printr-un branşament clandestin la sistemul centralizat, legătura fiind făcută direct pe reţeaua de distribuţie. În ceea ce priveşte halele din spatele service-ului, acestea erau alimentate cu apă de la nivelul hidranţilor, potrivit reprezentanţilor SC RAJA SA. Imediat după ce s-a constatat furtul de apă, angajaţii societăţii noastre au desfiinţat cele două branşamente ilegale. Societatea SCM Auto Sud s-a ales cu un proces verbal de constatare în sistem pauşal şi retroactiv pe 18 luni pentru o cantitate de apă şi canal de câteva mii de metri cubi. Mai mult, SC RAJA SA va depune împotriva reprezentanţilor societăţii plângeri penale pentru furt de apă. „Avertizăm, încă o dată, toţi abonaţii, indiferent de statutul juridic – gospodării individuale sau agenţi economici şi indiferent de locaţie – municipiul Constanţa sau restul judeţului, că trebuie să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul alimentării cu apă potabilă şi canalizare, în caz contrar riscând plata în sistem pauşal şi retroactiv pe 18 luni a serviciilor de furnizare apă potabilă şi canalizare, dar şi plângeri penale pentru furtul de apă”, a spus purtătorul de cuvânt al RAJA.



12