Operatorii care utilizează benzile de frecvenţe radio 900 MHz şi 1.800 MHz pentru comunicaţii GSM vor putea să furnizeze şi servicii de comunicaţii de generaţia a treia (3G), precum internet mobil de mare viteză, prin intermediul sistemelor multimedia şi de transmisiuni de date UMTS. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat, ieri, spre consultare publică, proiectul de decizie privind armonizarea utilizării benzilor de frecvenţe radio 880-915 MHz, 925-960 MHz, 1710-1747,5 MHz şi 1805-1842,5 MHz. „Conform proiectului, operatorii care deţin aceste benzi prin licenţă vor putea să ofere şi servicii de comunicaţii de generaţia a treia prin intermediul sistemelor UMTS (servicii multimedia şi de transmisiuni de date)”, arată instituţia. În prezent, aceste benzi sînt alocate prin licenţe către Orange România, Vodafone România şi Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, companii care le folosesc pentru furnizarea de servicii de generaţia a doua, specifice sistemelor GSM. Caracteristicile de propagare ale acestor benzi de frecvenţe permit acoperirea unor suprafeţe mai mari în raport cu benzile de frecvenţe mai înalte, fiind în măsură să asigure o acoperire adecvată a zonelor mai puţin populate şi a zonelor rurale. Proiectul de decizie supus consultării publice prevede menţinerea obligativităţii furnizării serviciilor de comunicaţii electronice de generaţia a doua, astfel încît utilizatorul final să aibă posibilitatea de alegere a pachetului de servicii de comunicaţii electronice potrivit nevoilor sale de comunicare. “Acest proiect de decizie vine ca urmare a adoptării de Comitetul pentru Comunicaţii Electronice din cadrul Conferinţei Europene a Administraţiilor de Poştă şi Telecomunicaţii a unei decizii şi a unor rapoarte privind compatibilitatea dintre sistemele UMTS şi GSM care operează în benzile de 900 MHz şi 1.800 MHz şi compatibilitatea dintre UMTS 900/1.800 MHz şi sistemele care operează în benzile adiacente”, mai menţionează ANCOM. Consiliul de Miniştri şi Parlamentul European (PE) au aprobat, în luna iulie, o propunere a Comisiei Europene de modificare a directivei privind utilizarea spectrului de frecvenţe radio necesar serviciilor de comunicaţii mobile. Modificarea directivei va fi semnată în luna septembrie a acestui an de către preşedintele Parlamentului European şi preşedintele Consiliului de Miniştri, iar Comisia Europeană va adopta o decizie, care va intra în vigoare la aceeaşi dată cu directiva actualizată, de stabilire a măsurilor de ordin tehnic care să permită coexistenţa serviciilor GSM şi sistemelor UMTS în banda de frecvenţe alocată serviciilor GSM. “Acest proiect a mai fost consultat anul trecut, însă am amînat adoptarea sa pentru a ne asigura că textul deciziei ANCOM corespunde Directivei GSM aşa cum a fost ea aprobată de Consiliul de Miniştri şi de PE. În perioada următoare, vom continua discuţiile şi analizele împreună cu operatorii pe marginea acestui proiect, cu atît mai mult cu cît dreptul de utilizare a acestor benzi pentru furnizarea de servicii de generaţia a treia va putea fi exercitat numai după modificarea prevederilor din licenţele deja acordate”, a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu. Proiectul de decizie poate fi consultat pe pagina de internet a ANCOM, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri pînă la data de 1 octombrie. Licenţe 3G deţin operatorii Orange România, Vodafone România, Telemobil (Zapp Mobile) şi RCS&RDS.