Constănţenii au, din această săptămână, o nouă locaţie unde pot găsi mai multe servicii al Primăriei Constanţa. City Park Mall a pus la dispoziţia municipalităţii spaţii gratuite pentru Centrul de Informare Cetăţeni, Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, Serviciul de Taxe şi Impozite. De asemenea, tot la etajul superior de la City Park Mall, constănţenii pot achita şi facturile la gaze sau cele de la RADET şi RAJA. “Uite aşa am făcut noi o treabă evreiască! Adică Primăria nu plăteşte nimic pentru spaţiile pe care le-a deschis. Cei de la City Park Mall au avut această idee. Ea este practicată în mai multe mall-uri din lume şi chiar în câteva oraşe din ţară. Ei au venit cu propunerea să ne ofere gratuit aceste spaţii pentru a comasa toate serviciile. Vom face şi câteva modificări de management, pentru a gestiona cozile care se creează”, a declarat ieri primarul Radu Mazăre, prezent la inaugurarea noilor sedii ale serviciilor din Primărie. El a precizat că noile spaţii sunt mult mai generoase şi mai civilizate. „Cei ce vor apela la serviciile de aici vor primi un bilet de ordine. După aceea se vor putea plimba prin mall şi vor putea vedea pe toate ecranele din mall dacă s-a ajuns la numărul de ordine pe care îl are fiecare. Este o chestiune mult mai civilizată. Am discutat cu cei din conducerea mall-ului pentru extinderea serviciului de Evidenţă a Populaţiei, dar şi pentru montarea unor bănci lângă sediile serviciilor, pentru ca cei mai în vârstă să nu aştepte în picioare”, a spus Mazăre. Primarul a afirmat că mutarea serviciilor în noua locaţie poate fi şi în beneficiul celor de la City Park Mall. „Chiar dacă pentru spaţiile pe care ni le-au oferit nu ne iau niciun ban, cred că este în avantajul celor de la mall, pentru că va fi un trafic mult mai mare. Va fi o zonă cu un interes mai mare şi cu potenţial ridicat pentru cei care au magazine în mall”, a explicat Mazăre. El a afirmat că, cel puţin şase luni, municipalitatea nu va cheltui niciun ban cu noile spaţii. „După aceea se poate să plătim utilităţile, ceea ce este normal. Mai mult decât atât, prin mutarea la City Park Mall se realizează şi o economie la buget, pentru că sediile în care funcţionau aceste servicii nu erau toate ale Primăriei Constanţa. Pentru unele dintre ele plăteam chirie. Normal ar fi trebuit ca, din bani publici, să construim alte sedii. Dar dacă am primit aceste spaţii gratuit, era firesc să acceptăm”, a mai spus primarul. Noile sedii au şi fost luate cu asalt de constănţeni. „Într-adevăr, este mult mai bine aici. Este mai spaţios, mai civilizat. Am înţeles de la primar că vor pune şi nişte scaune sau bănci, ceea ce este foarte bine. În timp ce aşteptăm să ne plătim obligaţiile avem timp să ne mai clătim şi noi ochii prin magazinele de la mall, pentru că de cumpărat va fi mai greu”, a declarat o constănţeancă ce aştepta să-şi plătească impozitele.