25 de ani au trecut cu chiu, cu vai de la căderea Zidului Berlinului, dar Estul Europei încă nu pare pregătit să spargă barierele comunicării persuasive la care a fost expus în cel puţin dublul anilor scurşi. În timp de pace, de normalitate şi de linişte socială, propaganda politică poate fi descoperită cu uşurinţă şi, spre binele general, i se poate limita influenţa conotaţiilor negative. Numai că ultimii 25 de ani nu s-au remarcat prin linişte socială, ceea ce se răsfrânge în prejudecăţi subversive şi oculte prin care ne restrângem orizontul şi ne limităm capacitatea de înţelegere.

ORIGINE FĂRĂ PATĂ Înlocuirea de bunăvoie sau de nevoie a comunismului a adus mult-râvnita libertate, care a luat sub aripa sa viața socială și instituțională. De multe ori a lipsit entuziasmul oamenilor de a-și asuma riscuri şi responsabilitatea propriilor fapte, fără protecția sau ghidajul unei autorități atotștiutoare. Lustrația sau deconspirarea arhivelor securității au generat entuziasm în țări precum Cehia sau Germania, dar România sau Bulgaria nu au excelat în măsuri categorice și nici măcar în sancționări morale ale celor care s-au făcut vinovați de oprimarea semenilor lor. În Bulgaria, documentarul ”Uncle Tony, Three Fools and the Secret Service”, realizat de Mina Mileva și Vesela Kazakova, riscă să devină prima producție cinematografică ce va fi interzisă după căderea comunismului, tocmai pentru că ridică vălul asupra practicilor de spionare și de atribuire de merite necuvenite cadrelor de partid cu origini sănătoase. Documentarul a produs, cu siguranță, un cataclism în lumea cinematografiei bulgare și internaționale și va duce, mai devreme sau mai târziu, la rescrierea palmaresului și filmografiei anumitor regizori de la sud de Dunăre.

În anii 1970, animația bulgară se impunea în lumea întreagă cu un stil vizual abstract și povești la limita absurdului, cu umor și o aparentă libertate de redare și de expresie greu de anticipat pentru o țară condusă de o dictatură socialist-comunistă. Seriile animate ”Cei trei prostănaci”, semnate de Donio Donev, triumfau în festivalurile de film, premiile curgeau și animația bulgară devenea un reper stilistic în cinema. Animația a devenit cel mai de preț bun de export al Bulgariei, într-o perioadă în care nici măcar studiourile americane sau britanice nu dispuneau de mijloace sau de specialiști pentru a realiza producții similare.

„PROSTĂNACII“ SE DEȘTEAPTĂ Documentarul ”Uncle Tony, Three Fools, and the Secret Service”, în traducere „Unchiul Tony, cei trei prostănaci și Serviciile Secrete”, ridică vălul asupra mecanismelor după care se ghida breasla profesioniștilor din cinematografia bulgară, stratificată într-o ierarhie politică după chipul și asemănarea regimului totalitarist al țării, și urmărește destinul animatorului Antony Trayanov. Numele său lipsește uneori de pe genericele celebrelor producții animate premiate în toate colțurile lumii, în timp ce Donio Donev este menționat ca singur autor. Chiar dacă Donio Donev era un caricaturist desăvârșit, animația gândită de Antony Trayanov este cea care a dat viață personajelor într-un stil cinetic unic. Până la apariția seriilor animate ”Cei trei prostănaci” nu se mai văzuseră astfel de mișcări cu alunecări ritmice pe micul sau marele ecran.

Profund influențat de istoria artei și de diversitatea de filme pe care le-a văzut în timpul studenției la Belgrad, Antony Trayanov a creat seria ”Cei trei prostănaci”, la care a lucrat alături de Donio Donev, în studiourile de producție ale Bulgariei. Numai că Donio Donev a fost preferat de conducere, pentru că provenea dintr-o familie de activiști. Pe numele său a fost trecută regia artistică și i-au fost atribuite toate premiile naționale și internaționale și primele generoase. Când Antony Trayanov și-a cerut drepturile, a fost concediat de către directorul studioului de producție, Todor Dinov, la rândul său un regizor consacrat și apreciat de partid. Ar fi fost binevenit în rândurile instituției dacă nu făcea valuri și accepta adevărul oficial, numai că Antony Trayanov a refuzat și a fost concediat. Nu a mai putut să-și găsească un alt loc de muncă pe măsura pregătirii sale, pentru că, pe atunci, concedierea venită pe linie de partid te transforma în paria. A putut lucra doar în construcții, un domeniu care ducea mare lipsă de forță de muncă și în care nimănui nu îi păsa de originea sănătoasă. Abia în anii 1990, Antony Trayanov a putut reveni la catedră și mai bine de 20 de ani a format zeci de studenți la animație, mulți urmând cariere de succes în marile studiouri de producție de peste ocean. Printre aceștia și Mina Mileva, una dintre autoarele documentarului.

Însă nu toată lumea este pregătită în Bulgaria să-i recunoască la adevărata valoare meritele lui Anthony Troyanov. Urmașii lui Donio Donev și Todor Dinov fac tot posibilul pentru interzicerea filmului, pe motiv de defăimare. Despre cât de pregătită este societatea bulgară să afle adevărul despre elita comunistă vom afla într-un interviu acordat în exclusivitate de către Mina Mileva și Vesela Kazakova, din care cotidianul ”Telegraf” va publica, în ediția de mâine, prima parte.

(Va continua)