Serviciu nou pentru IMM-uri şi companii, la Piraeus Bank

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Serviciu nou pentru IMM-uri şi companii, la Piraeus Bank

Economie 24 Septembrie 2009 / 00:00 420 accesări

Piraeus Bank a lansat un nou serviciu pentru IMM-uri şi companii, care permite ordonarea automată, la sfîrşitul zilei, a fondurilor clienţilor care au mai multe conturi deschise la bancă într-un depozit de tip overnight, a anunţat, ieri, banca. „Noul serviciu oferit de bancă permite clienţilor un mai bun randament al lichidităţilor aflate în conturile Piraeus Bank România. Cash Sweep se adresează exclusiv persoanelor juridice, atît IMM, cît şi corporaţii, şi este disponibil începînd cu data de 23 septembrie”, se arată într-un comunicat al băncii. Transferul de fonduri şi constituirea într-un cont principal purtător de dobîndă sînt posibile numai în cazul conturilor de provenienţă deschise în aceeaşi monedă, respectiv leu, euro sau dolari. Suma minimă de constituire a depozitului overnight este de 50.000 lei, 12.000 euro sau 17.000 dolari. Piraeus Bank este prezentă în România începînd cu anul 2000 şi deţine, pe lîngă operaţiunile bancare, Piraeus Leasing, Piraeus Securities România şi Piraeus Insurance - Reinsurance Broker.

Taguri articol


12