Serviciul de creanţe externe ar putea trece de la Finanţe la SIE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ultima găselniţă

Serviciul de creanţe externe ar putea trece de la Finanţe la SIE

Politică 03 Mai 2010 / 00:00 318 accesări

O manevră-şoc este pitrocită în această perioadă în cadrul executivului, potrivit unor surse guvernamentale, respectiv trecerea serviciului de creanţe externe sub pălăria Serviciului de Informaţii Externe (SIE), de la Ministerul Finanţelor, unde a funcţionat în mod tradiţional. Serviciul este destinat recuperării datoriilor pe care diverse state le au faţă de România, cele mai multe provenind de dinainte de revoluţie, şi care se ridică la sume importante de bani, de peste două miliarde de dolari. Datornicul numărul unu rămîne Irakul, care beneficiază de o reeşalonare pe două decenii de aici încolo. Deocamdată, motivele pentru care serviciul creanţe ar trece la SIE nu ne sunt cunoscute, deşi ar putea avea legătură cu faptul că mare parte din datoriile statelor străine faţă de România s-au făcut prin contracte comerciale încheiate cu firme aflate sub controlul DIE, înainte de 1989, iar unele dintre aceste contracte ar putea fi, în continuare, secretizate.

Taguri articol


12