23 Noiembrie 2024, 16:27
Din cauza numeroaselor solicitări ale abonaților ENEL din județul Constanța și a celor din municipiu, serviciul de reclamații (0241 929) este blocat de mai multe ore. Din cauza condițiilor meteo deosebite, a viscolului și a căderilor masive de zăpadă, au fost afectate rețelele electrice din raza de activitate a societății Enel Distribuție Dobrogea. Constănțenii au reclamat întreruperile de energie electrică în mai multe cartiere din municipiu, printre care cartierul Compozitorilor și strada Preda Buzescu. ENEL anunță că în toate zonele și în municipiul Constanța se înregistrează deranjamente individuale și colective cauzate condițiilor meteo.