Cât de mult contează să ştii măcar câte puţin din istoria locurilor în care ajungi? Mult. Foarte mult. Întâmplător sau nu, zilele trecute am trecut pragul restaurantului Ambasador din Neptun. Când intri în clădirea restaurantului, te întorci în timp, înainte de 1989. M-am simţit ca şi cum intrasem în „bârlogul“ unui om înstărit al vremurilor demult apuse. Mi-a ajuns în nări un miros „cu patină” pe care numai lemnăria şi carpetele din casa bunicii îl mai au. Ştiam că vila de protocol de la Neptun a găzduit în multe veri familia Ceauşescu, însă nu ştiam că restaurantul era locul în care familia dictatorului lua masa şi nici că acel loc a fost construit special la comanda lui Nicolae Ceauşescu, pentru că nu i-a plăcut locaţia în care Gheorghiu-Dej ţinea pe vremuri şedinţele. Am intrat în vorbă cu ospătarii, o sursă numai bună pentru a afla istoria locului. Am fost plăcut surprinsă să văd că cei care-şi primesc cu braţele deschise clienţii sunt extrem de dornici să povestească despre fiecare loc, fiecare cameră şi fiecare colţ al clădirii. Aşa un apetit de a povesti nu am mai văzut decât la colegii mei, atunci când vorbesc despre întâmplări pe care le-au trăit sau ştiri care i-au marcat.

PUF DE GÂSCĂ Am aflat că, de la începutul verii şi până toamna târziu, familia Ceauşescu îşi muta domiciliul la mare, dar şi că nea Nicu era foarte mândru de litoralul românesc. Am văzut locul şi canapelele pe care stăteau Nicolae şi Elena Ceauşescu atunci când apăreau la televizor. Dacă vă gândeaţi că acele canapele nu mai există, vă înşelaţi. Există şi arată chiar bine. Se spune că sunt umplute cu puf de gâscă. Aşa o fi... N-am îndrăznit să verific. Cu siguranţă, fiecare obiect de la Ambasador are o poveste şi, dacă ar putea vorbi, ne-ar spune lucruri incredibile, a căror depănare ne-ar consuma zile întregi. În fine... prea mulţi de „dacă“.

SĂ NE ÎNTOARCEM ÎN TIMP Revenind la poveste, în 1965, Nicolae Ceauşescu a luat decizia de a construi un loc în care să se simtă în largul său atunci când vine la mare. Clădirea s-a ridicat repede, prietenii ştiu de ce, iar materialele folosite au fost unele de excepţie. Şi acum, după jumătate de secol, lemnăria dăinuie fără să necesite îmbunătăţiri. Lacul folosit acum foarte mulţi ani a fost singurul pe care l-a „văzut“ lemnul. Aşa mi s-a spus. Şi, iar, n-am îndrăznit să verific. Mărturisesc însă că este într-o stare impecabilă. Doar lemnul de exterior, spuneau ospătarii, va fi şlefuit şi apoi lăcuit. Este stejar uscat în voie, nu în cuptoarele folosite acum. La interior a fost folosit mahon. Mi-aş dori şi acasă scaune care să arate atât de bine. Impecabil chiar şi după 50 de ani. Singurele elemente de noutate din clădire sunt husele scaunelor, feţele de masă şi vesela. Bodgan, unul dintre ospătari, a spus că vesela s-a spart de-a lungul timpului şi că s-a încercat comandarea alteia, însă fabrica de la Cluj, care avea matriţa originală, nu mai există.

CADOURI Clădirea găzduieşte restaurantul, o sală care pare să fi fost de conferinţe (Sala „Patru Anotimpuri”), una în care pe vremuri se întrunea Comitetul Central, biroul lui Nicolae Ceauşescu şi biroul oval. Aveam şi noi unul, nu doar cei de la Casa Albă. Fiecare încăpere oferă ceva deosebit. Sala „Patru Anotimpuri” (numele îl poartă de la cele patru pânze pe care sunt ţesute imagini din cele patru sezoane), spre exemplu, este dotată cu o ceramică aparte, care propagă sunetul în aşa fel încât cineva aflat într-o parte a sălii aude fără nicio dificultate ce vorbeşte altcineva din cealaltă parte. În aceeaşi sală vom găsi „lampa dragon“, un soi de lustră sub forma unui dragon care străbate întreaga sală şi care oferă o lumină generoasă. Am aflat că este unicat. I-a fost dăruită, în 1966, lui Ceauşescu de către preşedintele Coreei de Nord de la acea vreme. Este făcută din mahon, cu numeroase inserţii de alamă. Am ajuns şi în biroul lui Ceauşescu. Locul în care el îşi punea în ordine gândurile înainte să intre în sala în care se întrunea Comitetul Central. E şi un tricolor din perioada comunistă, cu o cicatrice revoluţionară în loc de stemă. O altă stemă, sculptată în lemn, se odihneşte încă pe scaunul de lângă tricolor. Nostalgii... În acelaşi birou, însă, am găsit un aparat de radio care... surprinzător, încă funcţionează. Dacă vă imaginaţi că Nicolae Ceauşescu stătea şi suporta căldura încăperii, vă înşelaţi. Avea briza lui - un aparat de aer condiţionat care a fost adus din SUA, în anii ’70, şi care se încăpăţânează să funcţioneze şi acum. Instalaţie imperialistă!

TEZAUR După ce mi-am format ochiul şi am realizat că trebuie să pun întrebări despre absolut fiecare fir de aţă pe care-l văd, am aflat că tablourile nu au ieşit din penelul vreunui pictor român celebru. Au fost primite „cado’“ de familia prezidenţială de la diverşi artişti ai epocii de avânt muncitoresc. Tacâmurile? Toate din argint. „Vă treziţi că mai lipsesc tacâmuri?“, am întrebat mustăcind. „Se împuţinează de la an la an. E tentant pentru mulţi să plece măcar cu un tacâm de pe vremea cealaltă, însă suntem destul de atenţi ca să nu se întâmple aşa ceva“, ne-a povestit Costică Uzuneanu, cel care se ocupă îndeaproape de restaurant. Nu ştiu când am mâncat, nu ştiu când au trecut cele trei ore petrecute acolo, însă a fost cu siguranţă cea mai interesantă masă pe care am luat-o vreodată. Până acum. Între o poveste cu dictatori şi o privire către cloşca cu puii de aur în varianta de ceramică, ce ocupă un perete din restaurant, nici nu realizezi cum trec orele. Ocupată să-mi iau „la revedere“, am observat ceva ce nu băgasem în seamă când am păşit prima dată în restaurant. Pe un perete stă atârnat un superb apus de soare, cusut cu fire de aur şi argint. Povestea lui o s-o aflu altădată...

Atenţie la energii!

Bogdan, unul dintre ospătarii restaurantului, ne-a dezvăluit că familia Ceauşescu era foarte atentă la detaliile ce ţin de energiile pozitive ori negative ale unui loc şi că în construcţia şi amenajarea casei găseşti materiale care să menţină un echilibru perfect, ba chiar să fie emanată mai multă energie pozitivă. Bogdan a ţinut să ne arate faptul că paharele ce sunt şi acum folosite sunt din semicristal. Oglinda imensă care te întâmpină la intrarea în toalete este, de asemenea, din cristal. Chiar şi după atâţia ani, este impecabilă. Cristalul emană, însă, energii negative. De aceea, pentru a înclina balanţa către energiile pozitive, s-a folosit foarte multă alamă la amenajările interioare. Mânerele uşilor sunt din alamă, bucăţi de alamă sunt încrustate în mobilier, o parte din materialul folosit la lustre şi aplice este alamă, chiar şi grilajul folosit la sistemul de aerisire este fabricat din acelaşi material.