Sesiune extraordinară la Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru Legile referendumului

Sesiune extraordinară la Parlament

Politică 14 Iulie 2012 / 00:00 361 accesări

Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, pentru a decide în legătură cu legislaţia privind referendumul. Preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, a declarat, vineri, că „luni va fi Biroul Permanent al Senatului şi plen reunit, marţi, la ora 12. Vom discuta Legea referendumului de la Curtea Constituţională şi ce există colateral pe Legea referendumului. Desigur, se va întruni în şedinţă şi Comisia juridică”. pentru a decide în legătură cu legislaţia privind referendumul. De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că se va consulta cu preşedintele Senatului, având în vedere că deputaţii sunt cei care dau votul final în chestiunea legilor electorale, şi va propune convocarea plenului Camerei pentru ziua de miercuri. În plus, Zgonea a mai precizat că se va lua o ultimă decizie cu privire la Codul de procedură civilă, care trebuie redactat într-o formă finală, de numerotare a textelor, după ce a fost adoptat în unanimitate la nivelul Camerei pentru ca acesta să fie publicat în cel mai scurt timp în Monitorul Oficial. (A.M.)



12