Toţi cei care vor să ajute un bolnav care are nevoie de sânge pot apela la caravana „O şansă pentru viaţă”, ajunsă, astăzi, şi la Constanţa. Asociaţia React şi Vodafone România, împreună cu Centrul Regional de Transfuzii Sangvine Constanţa, anunţă organizarea unei sesiuni mobile de donare de sânge astăzi, 13 mai 2014, la intrarea în City Park Mall, între orele 10.00 şi 14.00. Această sesiune face parte din caravana „O şansă pentru viaţă”, care va ajunge, în această primăvară, în 20 de oraşe din ţară. Sângele recoltat astăzi va fi folosit pentru pacienţii cu arsuri grave sau cei care sunt supuşi unor operaţii complexe, pentru bolnavii de leucemie şi pentru victimele accidentelor rutiere.
ÎN CONSTANŢA, LUNAR, 1.800 DE DONATORI SUNT NECESARI PENTRU A ACOPERI NEVOIA DE SÂNGE. PRIN CEI 450 ML RECOLTAŢI DE LA UN SINGUR DONATOR, PÂNĂ LA TREI VICTIME POT FI AJUTATE SĂ SE RECUPEREZE.
Toţi constănţenii care îndeplinesc condiţiile minime pentru a fi donatori sunt asteptaţi să doneze sânge benevol în unitatea mobilă, care va fi amplasată la intrarea în City Park Mall.
CONDIŢII Orice donator trebuie să fie sănătos şi să îndeplinească următoarele condiţii: vârstă cuprinsă în intervalul 18-60 ani; greutate 50 - 100 kg femeile şi 60 - 100 kg bărbaţii; trebuie să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii stomatologice sau chirurgicale; să nu aibă/nu fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 4 dioptrii; femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală.
CE SĂ MÂNCĂM ÎNAINTE DE DONARE Înainte de donare se recomandă consumarea unei căni cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent (legume, fructe, dar fără multe proteine şi grăsimi). Nu se fumează cu o oră înainte şi după donare. În urma donării, sângele donatorului este împrospătat, imunitatea organismului creşte, iar riscurile de paralizie şi de accident vascular se reduc cu aproximativ 30%.
Programul de donare de sânge “O şansă pentru viaţă” a fost lansat în mai 2008, cu scopul de a îmbunătăţi sistemul transfuzional românesc. Până în prezent, în cadrul programului au fost recoltaţi mai mult de 50.000 de litri de sânge care au salvat peste 150.000 de vieţi omeneşti.